Două țări europene intră, din nou, în starea de urgență din cauza coronavirusului

Două țări europene vor intra, din nou, în starea de urgență în această săptămână, în contextul în care înregistrează o creștere accelerată a cazurilor cu noul coronavirus. Anunțul a fost făcut luni de premierii din Cehia și Slovacia.

„Situaţia este extrem de gravă şi consider că trebuie să adoptăm măsuri foarte radicale şi foarte îndrăzneţe”, a declarat premierul slovac Igor Matovic, la sfârșitul unei reuniuni a celulei de criză. Măsura ar urma să fie adoptată miercuri şi ar fi a doua de acest gen de la începutul pandemiei. Totodată, premierul ceh, Andrej Babis, a anunţat o reuniune extraordinară a guvernului său, tot pentru miercuri, pentru a aproba starea de urgenţă.

Reamintim că Israel a fost prima țară din lume care a reintrat în această lună în carantină totală. În aceeași ordine de idei mai multe restricții au fost impuse în mai multe țări din Europa, care se confruntă cu un nou val semnificativ de infectări cu noul coronavirus.

Sursa foto: BBC