Dovezi incredibile ale unei civilizatii antice avansate

Istoria oficiala invatata inca de pe bancile scolii este contrazisa periodic prin descoperiri care au darul de a fascina pe toata lumea si de a lasa in urma foarte multe intrebari. Din sfera misterelor neelucidate fac parte si cateva harti scoase la iveala in ultimele decenii, fiecare avand o istorie impresionanta.

Harta tridimensionala a Uralului
Aleksandr Chuvyrov, doctor in stiinte fizico-matematice, profesor la Universitatea de Stat din Baskiria a descoperit in anul 1999, in satul Chandar, raionul Nurimannovsk, o placa de piatra care avusese rol de harta pentru o zona din Muntii Ural.

Piatra respectiva impresioneaza nu numai prin dimensiunile sale (1,5m x 1m si grosime de 16 cm), ci si prin structura neobisnuita. Baza placii, cu o grosime de 14 cm, este alcatuita din dolomit, material a carui principale caracteristici sunt duritatea si rezistenta mare.

Acest material natural este o roca sedimentara dar in cazul de fata lipseste nisipul. Al doilea strat pe care a fost aplicat desenul este din sticla de de diopsid (1-2cm). Stiinta contemporana nu cunoaste metode de prelucrare a acestui cuart. Ultimul strat de la suprafata, ce protejeaza harta de de factorii distructivi ai mediului inconjurator este constituit din portelan de calciu.

Harta este o reprezentare in altrorelief a zonei care se intinde de la Ufa pana la Sterlitamak, inclusiv raurile Belaia, Ufimka, Sutolka.

Rezultatul cercetatorilor a fost confirmat de Directia Militaro-Topografica a Statului Major al Fortelor Armate din Rusia: “Pe suprafata placii este reprezentat relieful ce reda exact pintenii de sud-vest a dealurilor din Baskiria, cu o mica deplasare a albiilor arterelor acvatice din zona mentionata”. In desen este trasata o zona de aproximativ 100-150 km patrati pe o scara de 1:1.1km. Au fost luate in considerare toate detaliile: adancimea raurilor, inaltimea colinelor, incandu-se si diverse constructii hidrotehnice, plute, etc. S-a absenta oricarei cai de comunicatie terestra, ca si cum cei ce traiau in acea epoca nu foloseau decat mijloace de deplasare pe apa si aeriene.

Exista ideea conform careia placa respectiva ar fi doar un fragment dintr-o harta mult mai mare, poate a intregului glob. Unii considera ca partile ei componente s-ar afla pe diferite continente ale lumii. Alti specialisti cred ca harta a fost creata in zona muntilor Ural iar in perioada glaciara s-ar fi desfacut in cateva fragmente. Initial s-a estimat vechimea placii de 3000 de ani. Placa a fost supusa unui sir de analize, inclusiv analiza cu radiocarbon si metodei de scanare a straturilor cu un cronograf uranic dar s-au obtinut rezultate contradictorii.

Ulterior, pe suprafata placii au fost descoperite urmele imprimate ale unor scoici care au trait in paleogen si au disparut in rma cu 50 de milioane de ani insa nu se poate exculde posibilitatea ca aceste urme sa fi fost acolo in momentul realizarii hartii sau sa fi fost facute in mod artificial.

Exista un sir de harti ale reliefului utilizate de fortele militare.Pentru realizarea acestora s-a folosit imagini mprovenite de la sateliti. Insa e mult mai dificil de explicat metoda redarii profunzimii raurilor cu mijloacele tehnice conventionale de atunci deoarece cartografia moderna nu cunoaste asemenea procedee. Sa speram ca tehnologia moderna va deslusi misterele din spatele hartii iar aceste informatii vor fi furnizate publicului larg.

Cine a fost creatorul hartii: o civilizatie extraterestra sau stramosii nostri? Ce taine ascunde acest mesaj ajuns pana la noi din trecutul indepartat? Aceste intrebari incita de peste un deceniu creierele savantilor si oamenilor pasionati de mistere.

CITESTE SI: IN CHINA S-A DESCOPERIT O PIRAMIDA DE ORIGINE EXTRATERESTRA

Harta lui Piri Reis
In anul 1929, un grup de istorici descopera, intamplator, in Palatul Topkapi, din Istanbul, o bucata de piele de gazela, care parea sa reprezinte o harta.

Peticul ilustra coasta de vest a Africii, coasta estica a Americii de Sud si coasta nordica a Antarcticii, iar printre insemnarile facute, pe ea statea imprimat, in limba araba: “Aceasta harta a fost scrisa de Piri Ibn Haji Mehmet, nepotul lui Kemal Reis, din Gallipoli, in luna lui muhharem din anul 919”.

Data corespundea perioadei 9 martie – 7 aprilie 1513. Nimic nu parea sa fie ciudat sau misterios la acea harta insa in 1953 cartograful american Arlington H. Mallery proiecteaza harta pe un planiglob si constata cu surprindere ca documentul este atat de exact pe alocuri, incat poate aduce unele rectificari chiar hartilor contemporane, incluzand chiar portiuni din Antarctica.Harta este a treia harta existenta a lumii, desenata pe piele de gazela, cu dimensiuni reportate ca fiind de 90 cm × 63 cm.

Descoperit oficial la 300 de ani dupa redactarea hartii, continentul alb nu prea avea ce cauta pe o harta din anii 1500. Misterul nu se opreste aici. Harta nu indica linia de coasta a Antarcticii descrisa de calota glaciara, ci marginea de sub gheata a acesteia, limita insulara.

Descoperirea este consideata uluitoare, intrucat, continentul se afla sub gheturi de sute de milioane de ani, iar tehnologia penetrarii lor a devenit posibila cu numai cateva decade in urma. Dovezile geologice confirma ca cea mai apropiata perioada cand “Pamantul Reginei Maud” – cum a fost numita coasta nordica a Antarcticii – putea fi partial descoperit de gheturi, ar fi fost acum 6.000 de ani. Unii cercetatori imping aceasta data chiar mai in urma, acum 9.000 sau 13.000 de ani. Nu numai ca istoria ne invata ca o tehnologie care sa permita asemenea performante nu era accesibila in acele vremuri, insa cea mai veche civilizatie cunoscuta nu dateaza decat din anul 6.000 i.Hr. Abia in secolul XX, omul a devenit capabil sa stabileasca forma de sub gheturi a Antarcticii, cu ajutorul satelitilor si al sondarilor seismice, niciodata disponibile pana atunci.

Misterul nu poate explicat, dar harta lui Piri Reis confirma existenta unor harti mult mai vechi. Iar aceste harti sustin teoria unei explorari globale riguroase de catre o civilizatie preclasica, nedescoperita. Se pare ca autorii lor stapaneau cu precizie coordonatele, latitudinea si longitudinea, notiuni pe care noi le posedam de aproximativ 200 de ani.

Harta lui Oronteus Finaeus
Un profesor de stiinte, Charles Hapgood, in timp ce cauta prin camera cu harti a Bibliotecii Congresului, cand a descoperit ceva uimitor. In momentul in care privirea mea a cazut asupra emisferei de sud a unei harti a lumii desenata de catre Oronteus Finaeus in 1531-1532, instantaneu am avut convingerea ca am gasit o harta autentica a adevaratei Antartici. Misterul acestei harti este faptul ca prezinta Antarctica asa cum arata ea sub gheata cu mult inainte ca Antarctica sa se fi descoperit. Si poate cel mai mare mister dintre toate, este faptul ca arata peninsula Antarcticii, nu asa cum arata astazi, acoperita cu mai mult de o mila de gheata, ci cum arata de fapt sub aceasta patura de gheata.

Noi insine, am ajuns sa cunoastem cum arata pamantul de sub peninsula Antarcticii doar din 1958, cand am efectuat investigatii seismografice a calotei glaciare. Hapgood si-a testat teoria, suprapunand harta lui Oronteus Finaeus cu o harta a Antarcticii asa cum arata acoperita cu gheata.

Hartile erau similare, dar detaliile privind liniile coasta Antarcticii erau neclare datorita paturii de gheata. Dar, folosind o harta creata de investigatiile seismografice, acesta a fost capabil sa compare detaliile liniei de coasta cu cele din harta lui Oronteus Finaeus. Cand hartile au fost suprapuse, similaritatile l-au uimit.

CITESTE SI: DOVEZI DESPRE LUMEA SECRETA DIN INTERIORUL PAMANTULUI

Harta lui Mercator
Gerardus Mercator a fost un cartograf si matematician flamand de renume din Evul Mediu. Acest nume este un nume latinizat, un obicei pe atunci foarte raspândit; numele sau real a fost Gerard De Kremer. In 1537, Mercator realiza prima sa harta. Era o harta a Tarii Sfinte, care, în opinia sa, avea sa contribuie la „o mai buna intelegere a Vechiului si Noului Testament“. Datorita acuratetei ei, harta a fost apreciata de multi dintre contemporanii lui Mercator.

Incurajat de propriul succes, Mercator a publicat o harta a lumii în 1538. Anterior cartografii stiau prea putine despre America de Nord, pe care o numeau „Indepartatul tinut necunoscut“. Desi denumirea geografica „America“ exista deja, Mercator a fost primul care a folosit-o cu referire la America de Nord si de Sud.

Mercator a trait într-o epoca a expeditiilor maritime si a descoperirilor geografice. Insa informatiile parvenite de la navigatori erau dintre cele mai contradictorii. Aceasta le ingreuna enorm sarcina cartografilor, care se vedeau obligati sa intuiasca informatiile-lipsa. Cu toate acestea, in 1541, Mercator si-a atins obiectivul de a realiza „un glob pamantesc mai complex decat toate cate se facusera pana atunci“.

Harta lui Bauche
Phillipe Bauche, un geograf francez din secolul al XVIII-lea a desenat o alta harta care ii poarta numele si a publicat-o in 1737. Desi se crede ca a fost copiata dupa celelalte harti enumerate mai sus, harta lui Bauche prezinta Antarctica precum doua teritorii care sunt despartite intre ela de un fluviu mare.

Harta prezinta continentul fara gheta si cu vegetatie si cu diverse forme geografice. Acesta arata Insulele Canare in pozitia lor corecta si, de asemenea, conturul corect al platoului subacvatic pe care sunt situate. In 1958 cand primul studiu aprofundat a fost realizat asupra Antarcticii cercetatorii au descoperit acuratetea hartii geografului francez.

Concluzia evidenta este ca oricine ar fi desenat hartile din sursa originala, acum mii de ani, trebuiau sa aiba un nivel tehnologic similar cu al nostru. Acestia au explorat intregul glob, de la nord la sud, de la est la vest. Aceast lucru sta marturie faptului ca exista o civilizatie avansata, si inca necunoscuta, in preistoria indepartata. Sunt convins, de dovezi, ca suntem o specie ce sufera de amnezie.

Am uitat ceva de o importanta covarsitoare din propriul nostru trecut. Cand o sa ne reamintim, o sa realizam in primul rand ca civilizatia noastra nu este la varful creatiei, nu este apogeul spre care totul a tins de-a lungul timpului geologic. Mai degraba aceasta face parte dintr-un curs cu suisuri si coborasuri, si este foarte posibil ca o civilizatie sa ajunga la un grad inalt de avans, si sa fie apoi exterminata Acesta este un lucru cu care nu ne-am confruntat niciodata, si e necesar sa ne confruntam.