Dragnea: Nu renuntam la referendum, poate fi organizat in mai multe zile

Vicepremierul Liviu Dragnea a declarat, joi, ca USL nu va renunta la organizarea referendumului pentru modificarea Constitutiei in toamna, in pofida deciziei Curtii Constitutionale de a se aplica referendumul cu prag electoral de 30% abia din 2014, adica la un an dupa intrarea in vigoare a legii referendumului.

Mai mult, Dragnea nu exclude ca referendumul sa fie organizat in mai multe zile, o decizie care nu poate fi neconstitutionala, deoarece chiar CCR a spus, anul trecut, ca un referendum poate fi organizat in mai multe zile.

“Mai multe zile la referendum nu pot fi neconstitutionale pentru ca este o decizie a Curtii de anul trecut care a spus ca referendumul poate fi organizat in mai multe zile. Deci, eu cred ca modificarile la Constitutie si regionalizarea reprezinta doua proiecte de tara uriase si trebuie sa identificam toate posibilitatile legale si toate mecanismele administrative legale care pot fi utilizate pentru ca in toamna sa putem modifica Constitutia. Nu va pot spune acum exact cum, dar eu nu renunt la idee, nici la prima, nici la a doua”, a spus Dragnea. 

Liviu Dragnea a mai spus ca nu intelege cum o lege constitutionala poate fi aplicata cu intarziere si a subliniat ca nu va renunta la ideea de regionalizare, desi prin decizia CCR, Romania ar putea pierde cateva luni de dezvoltare.

“Dupa decizia de ieri a Curtii Constitutionale, ma rog timpul este foarte scurt, imi este foarte greu sa inteleg cum o lege constitutionala este constitutionala dar nu de azi, de maine. Imi este foarte greu sa inteleg, dar, ma rog, pana la urma ne supunem. Despre regionalizare vreau sa va spun ca nu renuntam la acest proiect major sub nicio forma. Eu personal nu am renuntat niciodata la vreun proiect. Ca regiunile se vor face astazi sau cu o intarziere de doua sau trei zile are mai putina importanta, desi are importanta pentru ca Romania poate sa piarda cateva luni de dezvoltare, dar regiunile oricum se vor realiza”, a precizat Dragnea.

“In schimb, am si varianta de rezerva in care sa o facem in doua etape. In prima etapa nefiind nevoie de prezenta in Constitutie a notiunii de regiune in asa fel incat chiar si atunci cand vor fi realizate regiunile sa nu fie afectat exercitiul financiar european 2014-2020. Pe de alta parte, eu nu sunt dispus sa spun astazi ca noi renuntam total la ideea de a organiza referendum la modificarea Constitutiei in acest an. Dupa decizia Curtii de ieri este prea devreme sa ne pronuntam, dar eu va spun ca eu nu cred ca trebuie sa renuntam imediat la ideea de a organiza referendum pentru modificarea Constitutiei in aceasta toamna”, a mai spus Dragnea, aflat la Galati.

Foto: Adevarul