Teleorman: Trei tinere, cu vârste între 17 și 19 ani, au murit într-un accident! Video din mașina morții

Dramă în Teleorman. Trei tinere, două de 19 ani şi una de 17 ani, au murit, în noaptea de sâmbătă spre duminică, într-un accident produs din cauza vitezei, pe DN5 C, la intrarea în comuna teleormăneană Năsturelu, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Teleorman.

Update: Mădălina Mihaela Stemate (28.07.1998), Alexandra Maria Panait (03.06.1999) și Maria A. Iliescu (13.10.2000) nu au avut nicio șansă, în accidentul în care mașina lor s-a făcut praf. O singură fată a scăpat cu viață, dar se află în stare gravă.

Fetele, unele dintre ele eleve de liceu, se întorceau de la un club şi s-au răsturnat cu maşina. Cu aproape două ore înainte de tragedie, Maria A. Iliescu a postat pe Snapchat o fotografie din maşină pe care a scris “murim”. Este o fotografie din interiorul mașinii, în timp ce mergeau spre casă. În ea se vede şoferiţa, iar textul a fost urmat de un simbol cu o față tristă.

Cele patru fete ieșiseră pentru a se întâlni cu prietenii. Ele au mai postat o filamare, sâmbătă, în jurul orei 20.30, în care se vede cum ascultau muzică și discutau în timp ce erau în mașină.

Știre inițială

În accident a mai fost rănită grav o altă fată de 19 ani.

Citește și: BUZĂU: DOI OAMENI AU FOST UCIȘI DE ALBINE! UN AL TREILEA ESTE ÎN ȘOC ANAFILACTIC

”În noaptea de 6 mai, în jurul orei 2.00, poliţiştii au fost sesizaţi prin 112 cu privire la faptul că pe raza comunei Năsturelu a avut loc un accident rutier. În baza sesizării, poliţiştii s-au deplasat la faţa locului şi au constatat următoarele: în timp ce o tânără de 19 ani din Zimnicea conducea un autoturism pe DN5 C, la intrarea în comuna Năsturelu, într-o curbă la dreapta, pe fondul neadaptării vitezei, a pierdut controlul asupra direcţiei şi s-a răsturnat în afara părţii carosabile, în partea stângă”, precizează IPJ Teleorman.

În accident au murit conducătoarea auto, care avea 19 ani, alte două tinere, în vârstă de 17, respectiv 19 ani. O altă fată, de 19 ani, care era în maşină, este grav rănită. Conform IPJ Teleorman, fetele erau din Zimnicea.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă, urmând a se propune soluţie prin Parchet.

Sursa foto: realitatea