Droga eleve si apoi profita de ele. Cazul incredibil al unui pedofil din Vaslui

Racola minore din familii sarace si dezmembrate, le droga, apoi le santaja ca sa le exploateze sexual. Este cazul uluitor al unui pedofil din Vaslui, apropiat al interlopilor locali, care a abuzat mai multe eleve de scoala si liceu.

Adrian Filote, in varsta de 46 de ani, din Vaslui, a fost arestat, miercuri, de judecatorii Tribunalului Vaslui, sub acuzatiile de trafic de minori, viol, pornografie infantila si trafic de droguri de mare risc, dupa ce ar fi exploatat sexual mai multe eleve de la scoli din municipiul Vaslui, fetele avand varste cuprinse intre 13 si 16 ani, relateaza portalul vrn.ro.

Pedofilul a fost plecat din tara mult timp, iar la sfarsitul lui 2013, atunci cand a revenit, s-a apucat de recrutat eleve, cea mai mica avand 13 ani si cea mai mare 16 ani, pe care le-a drogat si apoi le-a exploatat sexual.

Citeste si: PREDICATOR PENTICOSTAL, ARESTAT DE PROCURORII DIICOT SUB ACUZATIA DE PEDOFILIE SI PROXENETISM

Potrivit sursei citate, barbatul le oferea minorelor sarace si doritoare de un trai mai bun, bani, droguri si o viata mai usoara, obtinuta prin prostitutie.

Adrian Filote a fost retinut de procurori, apoi Tribunalul Vaslui a emis pe numele acestuia mandat de arestare preventiva pentru 30 de zile. Pedofilul arestat miercuri este un apropiat al clanurilor interlope din municipiul Vaslui si anchetatorii se asteapta ca, in urma cercetarilor, sa fie identificati si cei care au profitat de minorele puse la dispozitie de Filote.

Sursa foto: romaniatv.net