Drumurile blocate, deszapezite de angajatii MAI, care intervin in continuare la oamenii izolati in nameti

Romania este sub zapada de aproape 48 de ore. Efectivele Ministerului Afacerilor Interne (MAI) actioneaza in continuare pentru combaterea fenomenelor meteorologice extreme din judetele aflate sub avertizari meteorologice de vreme severa, in conditiile in care zeci de drumuri nationale si judetene, precum si autostrazi, sunt inchise sau partial blocate de ninsori si viscol.

Astfel, a fost emisa avertizarea meteorologica cod rosu de ninsoare abundenta si viscol pentru judetul Buzau si anumite regiuni situate in judetele Braila si Vrancea, se mentine codul portocaliu in judetele Teleorman, Dambovita, Giurgiu, Prahova, Ilfov, Calarasi, Ialomita, Galati, Tulcea, Constanta si mun. Bucuresti, iar cel galben in Mehedinti, Gorj, Dolj, Vâlcea, Arges, Olt, Brasov, Covasna, Bacau, Vaslui, Neamt, Iasi, Suceava si Botosani.

In acest sens, peste 7.600 de angajati ai structurilor cu atributii in gestionarea situatiilor de urgenta (Ministerul Afacerilor Interne, alaturi de membri ai comitetelor judetene si locale, serviciilor voluntare pentru situatii de urgenta), continua sa actioneze la aceasta ora pentru inlaturarea consecintelor fenomenelor meteorologice periculoase.

In interventiile pentru limitarea efectelor fenomenelor meteorologice periculoase sunt implicate peste 2.400 de mijloace si utilaje, din care aproape 1.000 apartin structurilor Ministerului Afacerilor Interne, iar restul celorlalte structuri implicate.

Prioritatea fortelor de interventie din zonele afectate de fenomenele meteorologie extreme ramâne salvarea de vieti omenesti, sens in care se intervine prompt pentru evacuarea persoanelor ramase in mijloacele de transport, a celor care au nevoie urgenta de asistenta medicala, a celor aflate in tranzit prin alte localitati decât cele de domiciliu (gari, autogari etc.), dar si a celor fara adapost.

Astfel, din aceasta dimineata si pâna in prezent 792 de persoane au fost evacuate din mijloace de transport blocate in zapada. De asemenea, au fost salvate zece persoane (in Galati si Braila), alte opt fiind asistate medical. La momentul centralizarii acestor date (ora 13.00), 41 de persoane mai sunt blocate in gari, trenuri, autovehicule etc.

Potrivit situatiei centralizate, 28 de drumuri nationale si autostrazi sunt inchise de autoritati sau au circulatia restrictionata (majoritatea in judetele Ialomita, Calarasi, Braila, Vrancea). De asemenea, la nivel national, au mai fost inchise de catre autoritati 57 de drumuri judetene. Ramân inchise sapte porturi maritime si fluviale.

Totodata, se intervine pentru reluarea alimentarii cu energie electrica in cele 72 de localitati in care aceasta a fost intrerupta din cauza fenomenelor meteorologice extreme (judetele Giurgiu, Calarasi, Buzau, Dambovita, Arges, Teleorman, Braila, Tulcea)

Pentru evitarea situatiilor extreme ce pot pune in pericol viata si sanatatea celor implicati – victime si salvatori deopotriva, facem apel la persoanele aflate in zonele vizate de avertizarile meteorologice sa respecte indicatiile personalului ce actioneaza pentru limitarea efectelor acestor fenomene periculoase.