Dumitru Drăgan a murit! Actorul a fost găsit fără suflare în cadă

Doliu în lumea artiștilor și a filmului românesc. Actorul Dumitru Drăgan a murit la vârsta de 79 de ani. Din primele informații, trupul lui neînsuflețit a fost găsit în cadă. Se pare că actorul ar fi suferit un infarct miocardic sau un accident vascular cerebral.

Potrivit sursata.ro, pompierii au fost solicitați, luni dimineață, de către vecinii actorului, după ce acesta nu mai răspundea la telefon. Dumitru Drăgan fusese văzut ultima oară în viață în urmă cu trei zile. Actorul avea 79 de ani și locuia singur într-un apartament din Pitești.

Dumitru Drăgan a avut o carieră actoricească prodigioasă. A absolvit institutul de profil din Capitală, fiind coleg acolo, printre alţii, cu Sebastian Papaiani, Stela Popescu şi Rodica Popescu-Bitănescu. A jucat în carieră la teatrele din Baia Mare, Piatra Neamţ, Braşov, Conatanţa, la „Ion Barbu Delavrancea” din Bucureşti. Cea mai mare parte a carierei şi-a dedicat-o teatrului „Alexandru Davila” din Piteşti, pe scena căruia a slujit aproape trei decenii.

A jucat peste 150 de roluri de teatru, a fost protagonistul unor recitaluri de poezie rămase celebre („Trecut-au anii, Piteşti, 1989), dar şi al unor filme de legendă ale cinematografiei româneşti: „Vlad Ţepeş”, „Pentru patrie”, „Întoarcerea Vlaşinilor” şi altele. Prin dispariţia lui Dumitru Drăgan, teatrul piteştean îmbracă azi straie cernite. Însă, memoria sa va rămâne la loc de cinste în istoria teatrului românesc.

Sursa foto: adevarul