Dumitru Dragomir a dezvăluit ce avere are Simona Halep

Dumitru Dragomir a dezvăluit ce avere are Simona Halep. Fostul presedinte la LPF a vorbit despre Simona Halep și modul în care a fost susținută de părinții ei, încă din copilărie.

“Halep și-a vândut casa, să își ia alta mai frumoasă. Are vreo 35-40 de milioane de euro în conturi. Familia ei este de respectat, îi cunosc. Ăia și-au vândut casa pentru antrenamente, când era ea pe rampa de lansare. Și-au vândut casa să o susțină financiar.

Tatăl ei este un domn, mama ei o doamnă. Halep e o doamnă, ține minte. Un părinte adevărat, nu există risc în a face bine, nu există nici risc, nici pierderi, nimic, când ajuți copilul.

Ce e mai scump în viața asta? Copilul. Nu sunt părinți ăia care nu au grijă de copii. Băi fraților, vreau nepoții mei să plece de pe altă platformă, pentru asta mă lupt. Copiii tăi să învețe carte, să fie sănătoși și să le dai o stare materială în care să nu fie slugile altora. Marii academicieni, de ce au învățat carte? Pentru un trai mai bun”, a declarat Dumitru Dragomir, pentru Fanatik.

Simona Halep, în vârstă de 32 de ani, a primit o suspendare de patru ani pentru acuzațiile de dopaj și neregulile din pașaportul biologic. Halep, dublă câștigătoare de Grand Slam, a făcut apel la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne, iar acum așteaptă verdictul.

Sursa foto facebook