Dumitru Dragomir: Becali si Piturca sunt mie la suta nevinovati!

Dumitru Dragomir, presedintele Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF), continua sa sustina cu tarie nevinovatia finantatorului stelist Gigi Becali si a selectionerului Victor Piturca inculpati in Dosarul Valiza.

Boss-ul LPF a declarat si faptul ca indiferent de decizia care va fi luata astazi de judecatorii Inaltei Curti de Casatie si Justitie (ICCJ), echipa Steaua Bucuresti nu poate fi sanctionata pe plan intern.

“Dupa regulamente, este un caz incheiat. A mai fost judecat o data. Dupa vechiul regulament a ramas sa se decida dupa ce se termina dosarul penal. Au trecut 5 ani. Eu sunt mie la suta ca Piturca si Gigi sunt nevinovati. Becali a dus bani la premiere, acum nu stiu ce va zice justitia” a declarat Mitica Dragomir intr-o conferinta de presa.

“Eu nu sunt Mafalda sa stiu ce o sa faca UEFA, insa Becali nu era in acte la Steaua, nu poti sa-l judeci. Ca facea el pe nebunul la televizor, asta este altceva. Eu nu imi imaginez fotbalul romanesc fara Steaua, Craiova, Rapid, Cluj, Timisoara. Dar uite ca, peste vointa mea, este situatia asta” a concluzionat Dumitru Dragomir.

Sursa foto: adevarul.ro