Dunărea Călărași a reușit o promovare istorică! Echipa antrenată de Dan Alexa va juca, în premieră, în Liga I

Dunărea Călărași a promovat, în premieră, în Liga I. Cu cinci etape înaintea finalului de sezon al Ligii 2 la fotbal, Dunărea Călăraşi şi-a asigurat matematic promovarea.

Echipa lui Dan Alexa a câștigat, sâmbătă, meciul de acasă cu Ripensia Timișoara, scor 3-1. Golurile învingătorilor au fost marcate de Munteanu 47′, Dobrosavlevici 54′ şi Pană 83′, iar pentru oaspeţi a înscris Toma 30′.

Dunărea Călărași a avut un parcurs impresionant în actuala stagiune, reuşind să înregistreze 26 de victorii, cinci remize şi numai două înfrângeri, în cele 33 de etape disputate până acum. Mai mult, echipa din Călăraşi are 30 de meciuri consecutive fără înfrângere în Liga 2.

Cu cinci etape înainte de finalul sezonului, Dunărea Călăraşi este lider în clasament, cu 83 de puncte. FC Hermannstadt se află pe poziția a doua, la trei puncte în spatele liderului, sibienii fiind de asemenea foarte aproape să obţină promovarea directă în primul eşalon. Locul 3, cel care asigură prezenţa la baraj, e ocupat de Chindia Târgovişte, care are 65 de puncte și un meci mai puțin disputat.

Sursa foto: facebook / dunărea călărași