În contextul înmulțirii bruște a cazurilor de coronavirus din ultima perioadă, premierul Ludovic Orban a cerut intensificarea controalelor în mai multe domenii și zone considerate cu probleme.
„În ceea ce privește activitățile care trebuie controlate cu prioritate: în ceea ce privește comerțul, solicit orientarea controalelor în supermarketuri, în piețe, cu precădere în piețele închise sau semiînchise. De asemenea, va trebui să controlăm și târguri, bâlciuri, chiar dacă se organizează în aer liber va trebui să asigurăm respectarea regulilor”, a declarat Ludovic Orban la Ministerul de Interne.
Premierul a cerut verificări mai stricte și la metrou, în transportul feroviar, mai ales spre destinațiile de vacanță, și în transportul intrajudețean cu autocarul. O problemă este și în benzinării, mai ales pe rutele spre destinațiile de vacantă, unde oamenii alimentează și intră să plătească fără să poarte mască, a spus Orban. El a cerut benzinăriilor să găsească soluții pentru a oferi spre vânzare măști pentru cei care trebuie să folosească spațiile închise.
Ludovic Orban spune că sunt și terase și restaurante în care regulile sunt încălcate cu bună știință. „Terasele, este foarte clar, mai ales terase de fițe, terase unde nu se respectă regulile și unde nici măcar personalul angajat nu respectă regulile, iar multora dintre patroni nici măcar nu le trece prin cap să facă cel mai mic demers pentru a asigura regulile”, a mai spus premierul.
„Avem informații clare că sunt restaurante în spații închise care, fructificând reglementarea conform căreia se permite organizarea de evenimente private în spații închise cu până la 20 de persoane, de fapt au deschis și servesc clienții în interior”, a declarat premierul.
„Sunt unele cluburi care după părerea mea ar trebui închise. Trebuie să ne gândim foarte serios dacă nu luăm și noi măsuri care au fost luate și în alte tări, ca după ora 22-23 să se închidă astfel de tipuri de activități. Va trebui să facem o analiză și, dacă nu avem capacitatea să-i readucem la respectarea regulilor, putem să luăm asfel de decizii”, a concluzionat Ludovic Orban.
Sursa foto: realitatea