Ecaterina ANDRONESCU si Remus PRICOPIE, reclamati de PDL pentru abuz in functie si discriminare

Fostul ministru al Educatiei, Ecaterina ANDRONESCU si actualul ministru, Remus PRICOPIE, vor fi reclamati de PDL la Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii (CNCD), pentru abuz in functie si discriminare, referitor la cazul a 22.000 de cadre didactice care nu au beneficiat de echivalarea competentelor.

Potrivit unui comunicat de presa transmis la redactie de deputatul democrat-liberal Raluca Turcan, cei doi ministri au incalcat drepturile a peste 22.000 de cadre didactice, prin nefinalizarea procedurii de echivalare a competentelor acestora.

“Aproximativ 22.000 de cadre didactice care ocupa functiile de educatori/educatoare, institutori/institutoare si invatatori/invatatoare, respectiv de maistru-instructor si antrenor asteapta si astazi sa le fie echivalate competentele si sa devina profesori in invatamantul prescolar si primar, profesori de instruire practica sau profesor antrenor (conform art. 248, alin. (3) si (4) din Legea nr.1/2011 – Legea Educatiei Nationale)”, se arata in comunicat.

Citeste si: Andronescu: Daca la intrarea in liceu avemmulti elevi cu note mici si la balacalureat vor fi rezultate slabe

Potrivit aceluiasi document, procedura, demarata in anul 2012 (conform calendarului prevazut de OM nr. 6563/2011) si derulata fara niciun impediment, “s-a blocat in cabinetul doamnei Ecaterina Andronescu”.

“Ordinul de Ministru privind aprobarea listelor cuprinzand personalul didactic din unitati de invatamant preuniversitar, nominalizat pentru recunoasterea si echivalarea competentelor profesionale, care trebuia dat din noiembrie 2012, in timpul mandatului fostul Ministru al Educatiei, nu a fost semnat nici pana astazi”, a declarat Raluca Turcan.

Art. 248, alin. (3) din Legea Educatiei Nationale prevede pentru personalul didactic in cauza ca educatorii, invatatorii, institutorii, instructorii, maistrii si antrenorii care ocupa deja functii in sistem si care “au dobandit formal, nonformal sau informal competente profesionale pana la intrarea in vigoare a prezentei legi, indeplinesc conditia pentru ocuparea functiei didactice de profesor, in baza unei metodologii de recunoastere si echivalare elaborate de Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului”.

Citeste si: TITULARIZARE 2014: Modificari in metodologia privind titularizarea profesorilor in anul scolar 2014-2015

“Pe de o parte, echivalarea competentelor si incadrarea in functia de profesor pentru invatamantul prescolar, profesor pentru invatamantul primar, profesor de instruire practica, respectiv profesor-antrenor aduce cu sine si o crestere semnificativa de salariu pentru toate aceste cadre didactice.

Pe de alta parte, semnarea si intrarea in vigoare a respectivului Ordin de Ministru ar fi scos persoanele in cauza de sub incidenta OUG nr. 92/2012 care impune conditia ca educatorii/educatoarele si invatatorii/invatatoarele sa isi continue activitatea in functiile didactice pe care le ocupa, ‘cu conditia absolvirii studiilor universitare de licenta, in profilul postului, in cel mult 6 ani de la intrarea in vigoare a prezentei ordonante de urgenta'”, a explicat deputatul PDL.

Conform Metodologiei de recunoastere si echivalare a competentelor profesionale dobandite formal, nonformal sau informal de catre cadrele didactice care ocupa functii de educatori/educatoare, institutori/institutoare, invatatori/invatatoare, maistru-instructor, antrenor, un cadru didactic trebuia sa fi obtinut minimum 90 de credite profesionale transferabile in ultimii 5 ani, in vederea ocuparii functiei didactice de profesor pentru invatamantul prescolar, profesor pentru invatamantul primar, profesor de instruire practica, respectiv profesor-antrenor in cluburile sportive scolare, palatele si cluburile copiilor.

“In cazul acestor cadre didactice care au obtinut punctajul necesar pentru echivalare, Ministerul Educatiei, prin doamna Ecaterina Andronescu, trebuia sa semneze, incepand cu 1 noiembrie 2012, un Ordin de Ministru pentru eliberarea atestatelor de echivalare, in baza listelor provenite de la fiecare inspectorat scolar judetean.

Ordinul de Ministru nu a mai fost eliberat, impiedicand inclusiv maririle salariale care li s-ar fi cuvenit acestora prin lege. Drept urmare, PDL a depus astazi la CNCD o sesizare privind abuzul in functie comis de doamna Ecaterina Andronescu si, respectiv, de actualul Ministru al Educatiei, domnul Remus Pricopie”, a concluzionat Raluca Turcan.

“Luand in considerare toate cele expuse anterior, consideram ca drepturile celor 22.000 de cadre didactice au fost incalcate in mod flagrant prin nefinalizarea procedurii de echivalare legal derulate de catre Minister, prin abuzul in functie al ministrilor Ecaterina Andronescu si Remus Pricopie”, se incheie comunicatul.