Echipa feminină a României, campioană europeană la tenis de masă pentru a cincea oară

Echipa feminină a României a câștigat, duminică, finala Campionatelor Europene de tenis de masă pe echipe de la Nantes (Franţa), după ce a învins formaţia Portugaliei cu scorul de 3-0. Punctele victoriei au fost aduse de Bernadette Szocs, Daniela Dodean Monteiro și Elizabeta Samara.

România are cinci titluri de campioană europeană la tenis de masă pe echipe, la feminin, în 1992, 2002, 2005, 2017 și 2019.

Lotul României a fost format din Elizabeta Samara, Bernadette Szocs, Daniela Dodean Monteiro, Adina Diaconu și Irina Ciobanu.

Echipa antrenată de Viorel Filimon a pierdut un singur meci pe tot parcursul competiției (Daniela Dodean Monteiro a fost învinsă de Qian Li din Polonia, în semifinale, scor 3-0).

“E frumos să îți aperi trofeul, e un sentiment minunat să fii cea mai bună echipă din Europa”, a declarat Elizabeta Samara, după victoria în fața Portugaliei.

“Abia aşteptăm ca peste doi ani, la Cluj, să fim din nou campioane europene”, a spus Dodean. “Suntem cea mai bună echipă din Europa şi ar fi extraordinar să reuşim din nou această performanţă la Cluj”, a afirmat și Bernadette Szocs.

Sursa foto: facebook . Federatia Romana tenis de masa