ELENA si NICOLAE CEAUSESCU s-au cunoscut de 1 MAI! Unde a inceput IDILA celor DOI

Dezvaluiri incendiare despre Elena si Nicolae Ceausescu! Cei doi soti s-au cunoscut de 1 mai 1939. Informatia dezvaluita de postul de televiziune Antena 3 a fost confirmata de Mircea Oprean, ginerele fostului dictator Nicolae Ceausescu, informeaza Evenimentul Zilei.

„Regina balului era aleasa in functie de voturile participantilor. Soacra-mea a castigat acel concurs”, a declarat Mircea Oprean, ginerele fostului dictator Nicolae Ceausescu, facand referire la balul organizat de 1 Mai in 1939, moment in care cei doi s-au cunoscut.

Tocmai intr-o zi de 1 Mai, prilej de sarbatoare pentru toti romanii pe vremea regimului comunist, s-a infiripat si povestea de dragoste dintre Elena si Nicolae Ceausescu.

Idila dintre cei doi isi are radacinile in indepartatul an 1939, intr-o zi in care romanii ieseau cu mic cu mare sa sarbatoreasca la iarba verde si sa participe la balurile organizate pe atunci de breslele muncitoresti.

La un astfel de bal, organizat undeva prin mahalaua Ferentarilor, s-au intalnit si cei doi. Ea, Lenuta Petrescu, o tanara de 22 de ani, membra a tineretului comunist, devenea in acel 1 Mai al anului 1939 Regina Balului. El, Nicolae Ceausescu avea 21 de ani, membru de 7 ani al Partidului Comunist Roman.

De altfel, un document al Sigurantei, obtinut de jurnalistii Evenimentului Zilei, consemneaza ca Elena Petrescu se afla la una dintre petrecerile organizate in Bucuresti, pe 1 Mai 1939, de Ziua Muncii, pe Strada Veseliei din Ferentari…

Sursa foto: jurnalul