Elena Udrea, prima reacție din închisoarea din Costa Rica! Cum se simte fostul ministru

Elena Udrea a transmis primul mesaj după ce a fost arestată în Costa Rica prin intermediul avocatului său. Avocatul Veronel Rădulescu și fostul ministru au vorbit la telefon, iar cel dintâi a făcut publice câteva dintre mărturisirile pe care i le-a făcut clienta lui.

”M-a sunat şi acum câteva minute, dar până am ajuns la telefon a închis. Am vorbit vineri seară, discuţia m-a surprins placut, era optimistă, puternică, încrezatoare că lucrurile se rezolvă. E importantă starea fizică şi psihică. Udrea a născut acum două săptămâni şi banuiesc că femeile care ne ascultă ştiu ce înseamnă un moment ca ăsta.

Citește și:  ADRIAN ALEXANDROV, PRIMA REACȚIE DUPĂ ARESTAREA LOGODNICEI SALE, ELENA UDREA

Dacă la aceste transformari, traume, mai adăugam şi ca a fost încarcerată şi luată de pe stradă, trebuia să fie căzută. E o femeie puternică şi reuşeşte să treacă peste momentele astea grele”, a declarat Veronel Rădulescu la un post de televiziune.

Sursa foto: Antena 3