ELENA UDREA si ION TIRIAC implicati in dosarul EADS? – presa germana

Scena politica romaneasca ar putea fi zguduita de un nou scandal de coruptie, dupa ce procurorii germani au inceput sa ancheteze dosarul EADS, in care ar fi implicate nume grele atat din Germania, cat si din Romania, precum omul de afaceri Ion Tiriac si candidatul la prezidentiale Elena Udrea. Primele informatii despre caracatita din spatele dosarul EADS, companie germana care a semnat cu Guvernul Romaniei un contract pentru securizarea frontierelor tarii noastre, au aparut saptamana trecuta in publicatia nemteasca Der Freitag, precum si in editia in limba germana a Huffington Post.

Vlad Georgescu, jurnalistul de origine romana care a scris cele doua articole si care colaboreaza de mai multi ani cu publicatiile germane, a declarat la postul de televiziune Digi 24 ca a inceput o investigatie in legatura cu cazul EADS din Germania, ajungand astfel la nume marcante din aceasta tara, precum si la personalitati din Romania.

Este vorba despre fostul cancelar german Gerhard Schroder, pe vremea mandatului sau incepand afacerea, Klaus Mangold, consilier al Angelei Merkel, precum si despre Elena Udrea si Ion Tiriac.

CITESTE SI: ELENA UDREA: Nu am nicio legatura cu afacerea MICROSOFT 

Investigatii ale Parchetului din Munchen

“Conexiunile le-am investigat foarte exact, dar, pentru ca am dat acest caz la procuratura germana si se ancheteaza oficial, nu va pot spune care sunt sursele. Cazul EADS din Romania se ancheteaza in paralel cu cazul EADS din Austria”, a declarat jurnalistul Vlad Georgescu la postul TV citat, sustinand ca in acest dosar vorbim de coruptie la nivel foarte inalt.

Georgescu a subliniat ca acest caz a lasat imaginea ca Romania e corupta, “dar sistemul de coruptie a fost stabilit din Germania de activitatea EADS”.

“Ancheta a inceput la FBI in dosarul Microsoft-EADS. In Germania am inceput sa facem investigatii, sa vedem care sunt politicienii germani (implicati – n.red.) “, a precizat ziaristul, care a ajuns la nume precum Gerhard Schroder, Klaus Mangold si Bodo Hombach, omul de afaceri german care a cumparat mai multe publicatii din tara noastra, precum Romania Libera, si care i-ar fi “impiedicat pe jurnalisti sa scrie despre cazul EADS”.

“Am depus plangere la Parchetul din Munchen saptamana trecuta, ieri (marti – n.red) m-au sunat de la procurarura din Munchen, mi-au confirmat si telefonic, si in scris, ca sunt anchetele in vigoare si se ia foarte in serios cazul EADS. Nu s-a facut comisie rogatorie, dar procurorilor din Munchen le-am dat numele unui martor care trebuie sa prezinte structurile din Romania, unul dintre arhitectii sistemelor EADS”, a declarat Vlad Georgescu, spunand ca acest martor va lua legatura si cu FBI.

Jurnalistul a mentionat ca in investigatia sa sunt “si nume din procesul electoral” din Romania, sustinand ca “in Huffington Post am facut legatura si spre Elena Udrea, din pacate nu va pot spune mai multe”.

“Basescu are un interes”

El a fost rugat sa comenteze afirmatia presedintelui Traian Basescu, care a declarat ca s-ar bucura daca ar iesi la iveala si numele din dosarul EADS. “Este interesant de observat din strainatate ca Basescu are un interes sa duca lucrurile mai departe, sa fie ancheta, nu se mai accepta structurile corupte nici in Vest, nici in Romania”, a incheiat Vlad Georgescu.

In articolul publicat in Der Freitag, pe 22 octombrie, si ulterior in Huffington Post, pe 25 octombrie, sub numele “EADS: Coruptie made in Germany”, respectiv “Cum sustrag companiile germane bani din Romania”, Vlad Georgescu precizeaza ca Directia Nationala Anticoruptie (DNA) investigheaza mai multi ex-membri ai Guvernului roman, pentru ca ar fi luat 60 de milioane de euro mita pentru a oferi companiei EADS un contract in valoare de 743 de milioane de euro.

Jurnalistul specifica in continuare companiile (EADS Germania, Fujitsu Simens Computers si Microsoft) si persoanele implicate in acest dosar.

Cel mai mare caz de coruptie

Presa germana a relatat ca este vorba despre cel mai complex caz de coruptie la nivel guvernamental din domeniul IT si al securitatii tehnologice, mai multe anchete fiind desfasurate in prezent in Romania, Statele Unite, Austria si Germania.

CITESTE SI: DOSARELE MICROSOFT, EADS. Catalin Harnagea: DNA a vizat un contract de consultanta incheiat intre firma mea si EADS 

De asemenea, Vlad Georgescu mentioneaza ca unul dintre numele proeminente din dosar este Ioan Rus, actual ministru al Transporturilor. La acea vreme, Rus era ministru de Interne si cel care reprezenta Guvernul, prin MAI, in contractul cu EADS de securizare informatica a frontierelor. In plus, el a fost, pana in 2000, director general al Daimler Chrysler Transilvania.

Totodata, jurnalistul subliniaza ca Fujitsu Siemens este implicata atat in scandalul de coruptie legat de Microsoft, cat si in cel legat de EADS. Compania a servit pe post de mecanism de spalare a banilor. In conturile din Cipru ale grupului s-au facut tranzactii sub forma de taxe de consultanta sau retrageri de bani lichizi, sume care reprezentau de fapt mita pentru politicienii romani.

“Una dintre cele mai proeminente figuri ale jocului este candidatul la prezidentiale Elena Udrea”, continua jurnalistul, sustinand ca numele sefului PMP se leaga de cel al fostul sot, Dorin Cocos, implicat, de asemenea, in dosarul EADS. El a fost arestat miercuri dimineaza in cazul Microsoft.

In plus, numele bancii UniCredit Tiriac, care ii apartine fostului tenismen, ar aparea in dosarul EADS.

Sursa foto: obiectiv.info