Elena Udrea: Vad o posibila intelegere intre PDL si PNL in turul doi

Elena Udrea crede ca o posibila alianta de moment intre PDL si PNL este posibila in turul doi al alegerilor de anul viitor. Si asta pentru ca partidele de dreapta din Romania inca nu au gasit o cale comuna pentru prezidentialele din 2014.

“Ei (n.r.- liberalii) nu au pe cine sa aduca in locul lui Antonescu. S-ar putea sa cada in sondaje si sa-l schimbe, dar altfel cu cine sa vii? Am auzit sa fie Tariceanu. Nu am probleme cu el, am avut pe vremea cand celebrul biletel a suspendat presedintele. Si Tariceanu l-a suspendat pe Basescu, deci nu se deosebeste foarte mult de Antonescu.

Sigur, e mai rezonabil, dar Tariceanu a dat afara PDL de la guvernare. Faptul ca PDL il reevalueaza pe Tariceanu suna interesant. Daca se va face alianta PNL-PDL, trebuie sa ne gandim ca trebuie sa fie Antonescu in frunte. Vad posibila o intelegere intre PDL si PNL pentru sustinerea candidatului in turul doi”, a spus Udrea la B1 Tv.

Blonda politicii romanesti crede ca dezbinarea dreptei din Romania, ii poate arunca pe Ponta si Antonescu intr-o lupta directa in turul doi al alegerilor din 2014. Fostul ministru al Turismului a facut, astfel, un ultim apel la fortele de dreapta pentru a se uni:

“Daca ajungem in turul doi sa alegem intre Ponta si Antonescu, este si vina noastra. Daca punem candidat de la PDL, PMP, FC, Noua Republica, plus candidatul PNL, este greu sa credeti ca mai intram in turul doi. Deci daca punem romanii in situatia de a vota intre Antonescu si Ponta, trebuie sa ne asumam vina pentru ce va fi in Romania dupa 2014”.

Cat despre Catalin Predoiu, candidatul PDL  la prezidentiale, Udrea a declarat: “Domnul Predoiu, in toate sondajele, are jumatate din cat are PDL. Nici cu toate voturile partidului nu are cum sa castige alegerile.”