Eleve racolate din orfelinate si obligate sa se prostitueze

Trei adolescente din Iasi au fost racolate din caminele de orfani din judet si apoi au fost obligate sa se prostitueze in diferite camere de hotel sau apartamente inchiriate. Monstrul care a pus la cale toata afacerea, desfasurata in ultimii doi ani, este un apropiat al clanului Corduneanu, informeaza ziaruldeiasi.ro.

Acest caz socant de trafic de carne vie a fost descoperit de procurorii Directiei de Investigare a Infractiunilor de Crima Organizata si Terorism (DIICOT) Iasi. Un membru al clanului Gangal, apropiat al gruparii de interlopi Corduneanu, a fost arestat pentru 29 de zile fiind acuzat de trafic de minori, dupa ce a racolat mai multe fete din centrele de plasament, pe care le-a obligat sa se prostitueze. Potrivit anchetatorilor, Marius-Teodor Gangal (fost Scripcariu) a pus pe picioare afacerea ilegala inca din anul 2011, noteaza ziaruldeiasi.ro.

Adolescentele, cu varste cuprinse intre 15 si 17 ani, erau plasate in diferite apartamente inchiriate din municipiul Iasi, fiind insa si transportate la hotelurile din oras atunci cand solicitau clientii. Pretul unei ore de sex varia intre 100 si 150 de lei, banii ajungand insa in buzunarele proxenetului. Victimele sustin ca erau zile cand faceau sex si cu mai mult de zece barbati.

Procurorii DIICOT continua cercetarile existand suspiciunea ca, pe langa cele trei victime identificate pana in prezent, Gangal ar mai fi racolat si alte fete pe care le-a pus sa se prostitueze.

Sursa foto: realitatea.net