Elevii si studentii basarabeni vor putea calatori GRATUIT pentru a vota la alegerile parlamentare din Republica Moldova

Guvernul va adopta in sedinta de miercuri o hotarare prin care elevii si studentii basarabeni sa poata calatori GRATUIT pentru a vota la alegerile parlamentare de duminica din Republica Moldova.

“Duminica este un vot esential pentru directia in care merge Republica Moldova. Noi am facut ca guvern foarte mult, tot ceea ce puteam sa facem sa sprijinim parcursul european al Republicii Moldova — gazoduct, gradinite, microbuze, zona de cultura, de educatie — si imi doresc foarte mult ca aceia care voteaza si in Republica Moldova, si aici, in Romania, si in Europa sa sprijine acest parcurs european. Din punct de vedere strict tehnic (…), cred ca putem sa adoptam hotararea ca toti toti elevii si studentii (din Republica Moldova — n.r.) sa poata sa calatoreasca gratuit pentru a ajunge la sectiile de vot”, a afirmat premierul VICTOR PONTA la inceputul sedintei saptamanale a Executivului.

Citeste si: KLAUS IOHANNIS VA EFECTUA O VIZITA IN REPUBLICA MOLDOVA

Ponta a subliniat ca isi doreste sa poata colabora cu viitorul guvern care se va instala la Chisinau in urma alegerilor la fel de bine cum a colaborat cu cel condus in prezent de Iurie Leanca.

“Vreau si sper si imi doresc ca la Chisinau sa ramana un guvern proeuropean, cu care sa continuam colaborarea excelenta pe care am avut-o in ultima perioada si care a fost in interesul celor care locuiesc pe ambele maluri ale Prutului”, a spus Ponta, citat de Agerpres.

Citeste si: ALEGERI PARLAMENTARE MOLDOVA: Partidul Comunistilor conduce in sondaje cu 7 zile inaintea scrutinului

Sursa foto: adevarul.ro