Emilian Francu, primarul suspendat din Ramnicu Valcea, condamnat la 4 ani cu suspendare pentru coruptie

Emilian Frâncu, primarul suspendat din Ramnicu Valcea, acuzat de luare de mita, a fost condamnat, marti, de Tribunalul Bucuresti, la patru ani de inchisoare cu suspendare. Decizia nu este, insa, definitiva.

Conform hotararii instantei, Frâncu are un termen de incercare de sapte ani. Decizia tribunalului poate fi atacata la Curtea de Apel Bucuresti.

Aflat in arest preventiv din 26 aprilie, Emilian Francu va fi pus in libertate, conform normelor legale in vigoare.

Procurorii DNA l-au trimis in judecata, in stare de arest preventiv, pe primarul municipiului Ramnicu Valcea, Emilian Francu, la data faptelor, actualmente suspendat, acuzandu-l de luare de mita.

Potrivit rechizitoriului trimis instantei, la inceputul anului 2013, Primaria Ramnicu Valcea a incredintat unei firme de arhitectura un proiect cu denumirea “Reorganizarea si amenajarea spatiului public central din municipiul Ramnicu Valcea”, avand ca obiect amenajarea unei piete publice, a unei parcari subterane si a unui pasaj pietonal. Costul serviciilor de proiectare a fost stabilit la aproximativ 200.000 de euro.

Primarul din Ramnicu Valcea a fost denuntat de administratorul firmei de arhitectura, după ce Francu i-ar fi cerut 20.000 de euro, respectiv 10% din suma de 200.000 de euro atribuita pentru contractul de prestari de servicii. Frâncu ar fi condiţionat semnarea actelor privind incheierea, derularea si executarea contractului de prestari servicii de acordarea sumei de 20.000 de euro, au notat procurorii in rechizitoriu.

Dupa finalizarea lucrarilor mentionate in contractul de prestari servicii si dupa plata unei prime transe din banii datorati de Primaria Ramnicu Valcea, in 22 aprilie, Emilian Francu i-ar fi cerut administratorului firmei sa ii dea, printr-un intermediar, 50.000 de lei. De aceasta data, Francu ar fi conditionat semnarea documentelor pentru cea de-a doua transa care trebuia acordata firmei pentru serviciile al caror beneficiar era Primaria Ramnicu Valcea, au mai aratat procurorii.

Mai mult, Francu i-ar fi cerut administratorului firmei 40.000 de lei, dupa plata ultimei transe pentru prestarea serviciilor, iar pentru a ascunde provenienta banilor, ar fi propus incheierea unui contract de sponsorizare, noteaza Mediafax.

In 25 aprilie, Francu a fost prins in flagrant, dupa ce a primit de la administratorul firmei de arhitectura, prin intermediar, cei 50.000 de lei ceruti.

Francu a sustinut in faţa instantei ca banii nu ii erau destinasi si ca ar fi incercat sa obtina o sponsorizare pentru evenimentele legate de implinirea a 625 de ani de la atestarea orasului Ramnicu Valcea.

Potrivit unor surse judiciare, in dosarul lui Francu ar exista o inregistrare ambientala intre primar si administratorul firmei de arhitectura. In inregistrarea aflata la dosar, Francu ii indica arhitectului locul in care sa fie lasati banii conveniti, respectiv la secretariatul unei televiziuni locale care apartine familiei edilului. De altfel, flagrantul in acest caz a fost realizat la sediul televiziunii, cei 20.000 de euro fiind gasiti in secretariat.

Sursa foto: enational.ro