Ennio Morricone a murit. Celebrul compozitor avea 91 de ani

Ennio Morricone a murit la vârsta de 91 de ani, informează presa locală. Moricone era internat într-un spital din Roma, după ce în urmă cu câteva zile căzuse și își rupsese femurul.

Ennio Morricone s-a născut la Roma la 10 noiembrie 1928 și a studiat la Conservatorul din Santa Cecilia, până la completarea în 1946 a studiilor de trompetă, instrument la care cânta şi tatăl său, şi la primirea în 1954 a diplomei în Compoziţie.

Ennio Morricone a devenit celebru la nivel mondial datorită muzicii compuse pentru coloana sonoră a filmelor regizate de Sergio Leone. Morricone a compus piese memorabile în filmele “Per un pugno di dollari” (1964), “Il buono, il brutto e il cattivo” (1966), “C’era una volta il The West” (1968), sau “Giu la testa” (1971).

Sursa foto: BBC