EUGEN NICOLICEA: UNPR sustine VARIANTA PSD de modificare a SISTEMULUI DE VOT uninominal

Ministrul delegat pentru Relatia cu Parlamentul, EUGEN NICOLICEA, afirma ca UNPR sustine VARIANTA PSD de modificare a SISTEMULUI DE VOT uninominal dupa modelul mixt german, el spunand ca actualul sistem de vot este “un esec ca proiect al lui Traian Basescu”.

EUGEN NICOLICEA a afirmat, sambata, la Sinaia, ca UNPR sustine modificarea actualului SISTEM DE VOT uninominal pentru Parlamentul Romaniei, catalogand actualul sistem de vot drept ”un esec ca proiect al lui Traian Basescu”.

“Din cate stiu eu, la PSD s-a vorbit intai si intai nu de revenirea la votul pe liste, ci de sistemul mixt german si daca acesta nu va fi realizat se ajunge la votul pe liste. Este o varianta sustinuta si de catre noi, avand in vedere ca asa-zisul vot uninominal s-a dovedit un esec ca proiect al lui Traian Basescu”, a afirmat EUGEN NICOLICEA, citat de Mediafax.

Citeste si: UDMR, de acord cu Parlament bicameral, vot mixt, 300 de deputati si 100 de senatori

Ministrul delegat pentru Relatia cu Parlamentul a precizat ca in primul rand scopul sistemului de vot trebuie sa fie “realizarea stabilitatii, inclusiv parlamentare”.

“Ati vazut si dumneavoastra, la vremea respectiva s-a confundat scopul cu mijlocul. Scopul trebuia sa fie parlamentarul aproape de cetatean si mijlocul era sistemul de vot. Noi am facut un scop: vrem uninominal, vrem nu stiu de care. Nu. Trebuie sa ne gandim la scop si scopul este in primul rand realizarea stabilitatii, inclusiv parlamentare”, a precizat Nicolicea.

Declaratia lui EUGEN NICOLICEA vine dupa cea a presedintelui Camerei Deputatilor, VALERIU ZGONEA, care a declarat, vineri, la Sinaia, ca PSD considera oportuna reintoarcerea la votul pe liste in cazul alegerii parlamentarilor daca votul mixt, de tip german, nu va trece de comisia de Cod electoral.

Citeste si: CONSULTARI LA COTROCENI: KLAUS IOHANNIS a discutat cu partidele pe marginea noului cod electoral. UPDATE

Intrebat care este pozitia PSD fata de alegerea parlamentarilor, Zgonea a precizat ca social-democratii au doua abordari, respectiv votul mixt si votul pe liste.

”Sunt doua abordari pe care le avem – votul mixt, cel german, care favorizeaza Romania in acest moment, si votul pe lista. Din pacate, votul mixt are o problema pe care nici Germania nu a reusit sa o rezolve, aceea ca nu avem un numar fix de parlamentari, iar redistribuirea in functie de prezenta la vot poate sa ne duca la un numar foarte mare de membri ai Parlamentului, asa cum avem azi”, a spus Zgonea.

Sursa foto: amosnews.ro