EURO 2016: FRANTA – IRLANDA 2-1 (0-1) / “Dubla” lui GRIEZMANN trimite “cocosii” in sferturi!

Arena “Stade des Lumieres” din Lyon a gazduit, duminica cu incepere de la ora 16.00, primul meci al zilei a doua a OPTIMILOR de FINALA ale EURO 2016. FRANTA si IRLANDA s-au aflat fata in fata in ceea ce pentru britanici a reprezenta o buna oportunitate pentru a razbuna meciul cu cantec din barajul pentru CM 2010, atunci cand verzii au fost furati ca in codru, in meciul retur din Hexagon. Desi au deschis scorul, britanicii nu au reusit sa faca fata unei ofensive dezlantuite cu un Griezmann in zi de gratie, iar Franta asteapta rezultatul partidei dintre Anglia si Islanda pentru a-si afla adversara din sferturile de finala.

Startul partidei dintre FRANTA si IRLANDA a fost unul cu repetitie, iar in minutul 2 POGBA il faulteaza in propriu careu pe Shane Long si BRADY transforma cu siguranta lovitura de pedeapsa acordata de centralul italian Rizzoli. “Albastrii” nu acuza socul si se arunca in atac in uralele tribunei franceze, ocaziile lui Payet din lovitura libera in minutul 7, Griezmann, lovitura de cap in minutul 8, si Giroud in minutul 12 anuntand clar intentiile elevilor lui Didier Deschamps.

In m inutul 18, o noua lovitura libera executata de Payet, insa lovitura de cap a lui Griezmann este retinuta fara probleme de Randolph. Francezii s-au instalat in jumatatea de teren adversa inca din minutul 3 insa defensiva irlandeza este una solida, in ciuda faptului ca Martin O’Neill a hotarat sa-l lase pe banca pe experimentatul veteran O’Shea. Britanicii dau semne de revenire si, in minutul 21, Muphy il intinde serios pe Lloris cu un sut din interiorul careului.

In minutul 23, Pogba executa bine o lovitura libera de la 30 de metri, insa Randolph retine in doi timpi. Hendrick incaseaza un cartonas galben si va lipsi in sferturi daca Irlanda va reusi sa se califice. Britanicii au echilibrat jocul dupa 25 de minute de dominare cvasi totala a gazdelor si de fiecare data cand baietii lui O’Neill ajung in preajma careul lui Lloris se instaleaza panica in defensiva “cocosilor”. In incercarea de a opri un contraatac rapid al verzilor, Adil Rami se alege si el cu un cartonas galben si va fi suspendat la urmatorul meci.

In prelungirile primei parti, rand pe rand Payet si Griezmann nu pot sa depaseasca apararea adversa, irlandezii aruncandu-se efectiv in fata baloanelor sutate de jucatorii francezi. Kante este lasat la vestiare de Deschamps in locul sau fiind trimis Coman, francezii incep asa cum au incheiat prima parte si Koscielny trece pe langa egalare dupa o noua lovitura libera executata de Payet, mingea trecand si pe la Pogba. In minutul 51 este randul aceluiasi Murphy sa-l evidentieze pe Lloris.

Randolph respinge greu in corner torpila expediata de Matuidi in minutul 55. Insa in minutul 58, goalkeeper-ul irlandez este nevoit sa scoata mingea din plasa dupa ce Griezmann a reluat, cu capul, imparabil mingea centrata perfect de Sagna. Peste alte trei minute, acelasi Griezmann isi trece in cont dubla dupa ce a profitat de marcajul de tip jaloane al irlandezilor si Franta trece in avantaj pe tabela. Forcing-ul gazdelor continua si Coleman il opreste in ultima clipa pe Payet din cursa solitara catre poarta lui Randolph. 

Griezmann este dezlantuit si provoaca si eliminarea lui Duffy, ultimul faultandu-l pe atacantul lui Atletico Madrid din postura de ultim aparator. Irlanda este in genunchi, insa sutul lui Griezmann din lovitura libera il loveste pe Giroud si se duce in tribune. Giroud iese cateva minute mai tarziu facandu-i loc lui Gignac, semn ca Deschamps nu vrea sa renunte la ofensiva, in timp ce singura grija a britanicilor dezorientati si in inferioritate numerica este sa pastreze diferenta decenta de pe tabela de marcaj. 

Ultimele zece minute l-au avut in prim plan pe Gignac care a ratat doua ocazii mari, la fel si Payet dar si Griezmann care a fost aproape de un hat-trick, in timp ce irlandezii au reusit sa duca mingea doar pana in preajma careului advers si cam atat. 

FRANTA v IRLANDA 2-1 (0-1)
Marcator: Griezmann (’58 si ’61) / Brady (‘2-pen)

FRANTA: Lloris – Sagna, Rami, Koscielny, Evra – Pogba, Kante (’46 Coman – ’90+2 Sissoko), Matuidi – Griezmann, Giroud (’73 Gignac), Payet. Selectioner: Didier Deschamps.
IRLANDA: Randolph – Coleman, Duffy, Keogh, Ward – Hendrick, McClean (’69 O’Shea), McCarthy (’72 Hoolahan), Brady – Murphy (’65 Walters) – Long. Selectioner: Martin O’Neill.

CARTONAS ROSU: Duffy (’66)

ARBITRU: Nicola Rizzoli (Italia)
STADION: “Stade des Lumieres” (Lyon).

Sursa foto: uefa