EURO U21. Mirel Rădoi are o primă specială dacă România va câștiga trofeul în Italia

Mirel Rădoi este principalul arhitect din spatele rezultatelor fantastice ale României U21. Selecţionerul ar avea promisă o primă specială din partea lui Răzvan Burleanu, dacă tricolorii câştigă Euro: pe lângă banii aferenţi performanţei unice, tehnicianul va primi şi un bolid de lux, marca Lamborghini.

România a scris istorie la turneul final din Italia şi San Marino, învingând atât Croaţia, cât şi Anglia. Puşcaş&Co sunt cu un picior şi jumătate în semifinale, şi un eşec cu Franţa, la maximum două goluri diferenţă, oferindu-ne şanse importante pentru accesul în “careul de aşi”. Dacă vor ajunge în penultimul act, tricolorii mici vor împărţi 200.000 de euro, în funcţie de minutele jucate în meciurile de la turneul final, anunţă Fanatik.

Citește și:  EURO U21. ROMÂNIA ȘI-A AFLAT ADVERSARA DIN SEMIFINALE, ÎN SITUAȚIA ÎN CARE SE VA CLASA PE CEL MAI BUN LOC 2

Parcursul incredibil al generaţiei de excepţie, ai cărei lideri sunt Ionuţ Radu, Puşcaş sau Băluţă, nu ar fi fost posibil fără Mirel Rădoi. Acesta a ştiu să capaciteze la maximum fotbaliştii, a ales mereu cel mai bun “11” şi a impresionat prin tactica adoptată şi modificările inspirate. La Euro 2019, Rădoi şi-a dat examenul de antrenor şi a trecut cu brio, mulţi specialişti văzându-l în viitorul apropiat noul selecţioner al naţionalei mari.

Deşi mulţi sunt surprinşi de rezultatele României, preşedintele FRF, Răzvan Burleanu se gândea la o astfel de performanţă. ”Primele sunt deja stabilite, inclusiv cele pentru câștigarea titlului!”, a spus Burleanu înainte de plecarea spre Euro 2019.

Sursa citată anterior susţine că şeful Federaţiei va suplimenta, foarte probabil, primele de 200.000 de euro pentru semifinale, în cazul în care naţionala va cuceri titlul european.

Mai mult, Mirel Rădoi va beneficia de o primă specială. Pe lângă banii pe care urmează să îi primească, Burleanu i-a promis şi un Lamborghini de 300.000 de euro, dacă România se întoarce din Italia şi San Marino cu trofeul.

Cu o avere de aproximativ 15 milioane de euro, Rădoi este mare iubitor de maşini. El şi-a cumpărat, de-a lungul timpului, mai multe vehicule de lux: un Audi A8 (100.000 euro), Bentley Continental GT (200.000 euro), Mercedes E-Klasse (70.000 euro), BMW X6 (90.000 de euro), Aston Martin (150.000 de euro) şi un alt Bentley de 250.000 de euro. Totuşi, Lamborghiniul promis de Burleanu ar fi cea mai scumpă maşină din garajul impresionant al selecţionerului României U21.

Sursa foto: sport