Europa League. FCSB a solicitat la UEFA amânarea partidei cu Slovan Liberec

Când s-ar putea juca meciul și cu ce jucător negociază roș-albaștrii

FCSB a solicitat, marți, la UEFA amânarea meciului cu Slovan Liberec din turul III preliminar al Europa League. Partida ar urma să se dispute sâmbătă, roș-albaștrii sperând că vor mai putea recupera până atunci dintre jucătorii infectați cu noul coronavirus.

Justin Ştefan, secretarul general al LPF, a confirmat, miercuri, demersul făcut ieri de roș-albaștrii într-o intervenție la Pro X. “Partida cu Poli Iaşi este legată de reacţia pe care o va avea UEFA în orele următoare la ceea ce s-a petrecut la FCSB. În această dimineaţă, ei s-au testat la clinica autorizată de UEFA şi aşteaptă rezultatele în cel mai scurt timp.

În funcţie de rezultate vom vedea o decizie de la forul european şi acea decizie va avea un impact asupra partidei din Liga I.  Cei de la FCSB au transmis în cursul zilei de ieri (n.r. – marţi) o cerere forului european de amânare cu două zile, aşa cum prevede regulamentul şi ar exista şanse ca această partidă să se dispute sâmbătă.

Regulamentul (n.r. – FRF) spune aşa, e ca la UEFA în mare parte, joci dacă ai cel puţin 13 jucători în lot, dintre care un portar şi avizul DSP. Dacă nu îndeplineşti una dintre aceste condiţii, meciul se amână o singură dată, nu poate fi reprogramat mai repede de şapte zile şi dacă nici atunci nu poate fi programat se pierde jocul cu 3-0. Eu cred că nu se va ajunge în această situaţie şi sunt sigur că în acest sezon vom disputa toate meciurile pe terenul de joc”, a declarat Justin Ştefan.

Alexandru Buziuc, Florinel Coman, Olimpiu Moruţan, Valentin Creţu şi Marius Briceag sunt ultimii jucători din lotul FCSB testaţi pozitiv cu noul coronavirus. Săptămâna trecută, au fost testaţi pozitiv Andrei Vlad, Sergiu Buş, Andrei Pandele, Ovidiu Popescu, Ionuţ Vînă, Florin Tănase, Iulian Cristea, Darius Olaru şi Andrei Miron.

Din rândul oficialilor au contractat virusul mai multe persoane, între care Anton Petrea (antrenor principal), Thomas Neubert (preparator fizic), Horea Codorean (preparator fizic), Sorin Cristof (kinetoterapeut), Bogdan Stoica (analist video), Marius Ianuli (team manager), Mihai Stoica (director sportiv), Ovidiu Kurti (kinoterapeut) şi Marius Popa (antrenor de portari).

Între timp, Florin Tănase și antrenorul Anton Petrea au fost testați negativ.

FCSB ar trebui să joace, joi, pe teren propriu, cu Slovan Liberec, în turul al treilea preliminar al Europa League.

FCSB negociază pentru un mijlocaș din Liga I

FCSB dorește să îl transfere pe mijlocașul Mihai Căpățână (24 de ani) de la FC Voluntari, scrie gsp.ro. Roș-albaștrii vor să îl aducă pe Mihai Căpățână, unul dintre fotbaliștii remarcați în playout-ul sezonului trecut. Cele două părți poartă negocieri în acest moment, FCSB dorind să rezolve transferul curând, astfel încât Mihai să poată fi adăugat pe lista UEFA pentru meciul cu Slovan Liberec.

Sursa foto: sport