EUROPA LEAGUE: Prezentarea celor trei ADVERSARE ale STELEI

DINAMO KIEV este o veche cunostinta a STELEI BUCURESTI, actuala campioana a Romaniei intalnindu-se de cinci ori pana in prezent, in meciuri oficiale, cu fosta campioana a URSS si Ucrainei.

STEAUA a invins pe DINAMO KIEV in finala Supercupei Europei din 1987, castigata cu 1-0 prin golul lui Gheorghe Hagi. “Ros-albastrii” au fost invinsi, pe teren propriu, cu scorul de 4-2 (1-3), de Dinamo Kiev, si au terminat la egalitate, scor 1-1, in turul trei preliminar al Ligii Campionilor, sezonul 2001/2002.

In editia 2006/2007 a grupelor Ligii Campionilor, Steaua a invins, la Kiev, scor 4-1, si a remizat acasa, scor 1-1.

Dinamo Kiev a terminat campionatul trecut abia pe locul 4, la 12 puncte de campioana Sahtior Donetk. In acest sezon, dupa trei etape, echipa antrenata de fostul international ucrainean Serghei Rebrov este pe locul 3, cu doua victorii si un rezultat de egalitate, scor 0-0, pe teren propriu, cu nou-promovata Olimpik Donetk.

In Liga Europa, Dinamo Kiev a intrat direct in faza grupelor, fiind cap de serie.

CITESTE SI: EUROPA LEAGUE: STEAUA va juca primul meci din grupe pe teren propriu. PROGRAM COMPLET

Printre cei mai cunoscuti jucatori se numara portarul Oleksandr Sovkovski, mijlocasul portughez Miguel Veloso, fost la Sporting Lisabona, atacantul Roman Bezus, mijlocasul international croat Niko Kranjcar, fost la Tottenham, mijlocasul international marocan Younes Belhanda, atacantul Andri Iarmolenko, atacantul international olandez Jermain Lens, fost la PSV, si atacantul congolez Dieumerci Mbokani.

Serghei Rebrov, fost jucator, printre altele, la Tottenham si West Ham United, este la prima experienta ca antrenor principal, la Dinamo Kiev. Echipa joaca in cupele europene pe Stadionul Olimpiski, de 70.000 de locuri, din capitala Ucrainei, tara afectata de conflictul cu speratistii prorusi.

Rio Ave, club fondat in 1939, se afla la prima participare in cupele europene. Echipa a terminat sezonul trecut pe locul 11, dar s-a calificat in Liga Europa dupa ce a jucat finala Cupei Portugaliei cu campioana Benfica Lisabona (scor 0-1). Rio Ave a inceput bine actuala editie a campionatului, cu doua victorii in tot atatea meciuri, scoruri 2-0 acasa, cu Setubal si 5-1 cu Estoril, in deplasare, astfel ca este pe primul loc in clasament.

In Liga Europa, Rio Ave a jucat doua tururi preliminare, eliminand echipe suedeze, pe IFK Goteborg, scoruri 0-0 acasa si 1-0, in turul 3, si pe Elfsborg, 1-2 in deplasare si 1-0, in play-off.

RIO AVE este antrenata de Pedro Martins, 44 de ani, fost jucator la Sporting Lisabona, care a pregatit anterior, timp de patru ani, pe Maritimo Funchal. Echipa nu are jucatori foarte cunoscuti pe plan international.

Primul 11 din meciul retur cu Elfsborg al portughezilor a fost urmatorul: Cássio – Lionn, Marcelo, Prince, Tiago Pinto – Tarantini, Felipe Augusto, Ukra, Bressan, Diego Lopes – Hassan. Gonçalves a intrat in repriza a doua si a marcat golul calificarii, in minutul 90+2.

Arena formatiei este Estadio Rio Ave, de 12.800 de locuri, situata in orasul Vila do Conde, din nordul Portugaliei.

CITESTE SI: VALERIU ARGASEALA: Exceptand situatia din Ucraina si distantele mari, pare o grupa buna 

AALBORG este campioana en titre a Danemarcei si a inceput sezonul european in turul trei preliminar al Ligii Campionilor. Dinamo Zagreb a fost echipa eliminata de Aalborg, care a pierdut acasa cu 0-1, dar s-a impus in Croatia, scor 2-0. In play-off-ul LC, danezii au remizat cu Apoel Nicosia, scor 1-1, pe teren propriu, si au fost invinsi in deplasare, cu 4-0.

In actuala editia a campionatului, Aalborg a inceput mai slab, fiind pe locul 7 din 12 echipe, cu o victorie, trei egaluri si o infrangere.

Antrenorul formatiei este din 2010 Kent Nielsen, 52 de ani, fost international danez. Echipa care a pierdut in Cipru a fost urmatoarea: Larsen – Mathiasen (Gorter), Thelander, Petersen, Kristensen (Dalsgaard) – Thomsen, Wurtz, Risgaard, Borsting (Helenius) – Enevoldsen, Jacobsen.

Portarul Nicolai Larsen, fundasul Jakob Ahlmann Nielsen, mijlocasul Rasmus Wurtz si atacantul Nicklas Helenius ar putea face doua drumuri la Bucuresti in aceasta toamna, atat pentru meciul cu Steaua, cat si pentru amicalul cu Romania din 18 noiembrie, in calitate de componenti ai nationalei daneze, iar cu Gilli Sorensen tricolorii s-ar putea intalni in prelimianriile Euro-2016, el fiind international al Insulelor Feroe.

Aalborg joaca pe Nordjyske Arena, de 13.800 de locuri.

STEAUA BUCURESTI va evolua in grupa J a Ligii Europa, cu Dinamo Kiev (Ucraina), Rio Ave (Portugalia) si Aalborg (Danemarca), conform tragerii la sorti de vineri, de la Monaco.

Faza grupelor se desfasoara in perioada 18 septembrie – 11 decembrie.

Sursa foto: sport.ro