EXCLUSIV: ”Gladiatorii” lui Szobi Cseh se muta in curtea ADP sector 3?

Copiii recuperati din “scoala delincventei de cartier”, printr-un program unic al Asociatiei “Gladiator” coordonat de cascadorul Szobi Cseh, vor fi antrenati pe cheltuiala Primariei sectorului 3. Potrivit unor apropiati ai marelui cascador, in momentul de fata se cauta o solutie pentru ridicarea unei noi sali chiar in curtea Administratiei Domeniului Public (ADP) sector 3. 

Asociatia ”Gladiator” isi desfasura activitatea la Scoala nr.22 din sectorul 3 al Capitalei. Din diferite motive, contractul nu a mai fost prelungit, iar Szobi Cseh si copiii pe care ii antreneaza au primit o sala in incinta Complexului Sportiv Apollo. Din cauza ca spatiul nu era unul tocmai bun pentru antrenamentele la care urmau sa fie pusi ”gladiatorii”, reprezentantii Primariei secorului 3 au inceput sa caute o alta locatie. Contactat telefonic, marele cascador Szobi Cseh nu a negat varianta ridicarii viitoarei Asociatii Gladiator chiar in curtea ADP sector 3.  

Programul GLADIATOR se axeaza pe infiintarea si coordonarea unui centru destinat instruirii, educarii si antrenarii copiilor si tinerilor prin activitati sportive si recreative, avand drept scop prevenirea delincventei juvenile, interventia in modelarea si reabilitarea trasaturilor psiho-fizice ale copiilor saraci si cu probleme de integrare sociala, printr-o metoda originala creata de Szoby Cseh.

sursa foto: facebook