Expeditia Internationala a Dunarii a ajuns la final. Un raport cu rezultatele din JDS3 va fi publicat in 2014

Ultimul eveniment public al Expeditiei comune pentru supraveghere a Dunarii, JOINT DANUBE SURVEY 3 (JDS3), a avut loc joi, la Tulcea. Activitatea JDS 3 a fost cu mult mai complexa decat cea de la celelalte doua editii, reusindu-se, printre altele, sa se realizeze dragari si pana la 20 de metri adancime.

De asemenea, s-au realizat analize complexe de identificare a substantelor periculoase din apa, investigatiile realizate fiind unele dintre cele mai dificile din Europa si din lume. In acelasi timp, s-a acordat o importanta deosebita analizei ihtiofaunei (pestilor), analize care s-au efectuat atat pe timpul zilei, cat si pe timpul noptii, chiar si consecutiv. Ca un element de noutate, s-a realizat o masuratoare transversala a debitelor si a nivelurilor Dunarii.

Pe teritoriul Romaniei, s-a realizat prelevarea din 12 sectiuni de monitorizare (pentru indicatorii fizico-chimici si biologici), din trei puncte (mal stang, mal drept si mijloc) si din alte inca 11 sectiuni, pentru ihtiofauna, adica pesti. in primavara anului imediat urmator, Romania va genera un raport national pe care il va da publicitatii, dupa prelucrarea si interpretarea primelor date, iar, in toamna lui 2014, Comisia Internationala pentru Protectia fluviului Dunarea va da publicitatii raportul cu rezultatele din JDS3.

Costurile totale estimate pentru pregatirea, organizarea si implementarea JDS3, evaluate de catre Comisia Internationala pentru Protectia Fluviului Dunarea, se ridica la 2,5 mil euro. Toate costurile legate de deplasarea si pregatirea echipei, transportul si dotarea navelor, precum si analizele care se vor efectua la nivelul laboratoarelor ANAR sunt suportate din sursele proprii ale institutiei si, pana in acest moment, eforturile financiare sunt cuantificate la un nivel de peste 70.000 de euro. La acestea, se mai adauga si cheltuielile pentru deplasarea, echiparea cu suport logistic si uman, a navei Istros, suportate din Fondul de Mediu, in valoare de 670.000 lei. 

Evenimentul a fost sustinut de Lucia Ana Varga, ministru delegat pentru Ape, Paduri si Piscicultura, Ivan Zavadsky, secretar executiv al ICPDR, Igor Liska, coordonator tehnic al JDS,. Bela Csanyi, coordonatorul echipei internationale si Gabriel Chiriac, coordonatorul echipei nationale. La conferinta de presa, a participat si Gheorghe Constantin, director din cadrul Departamentului Ape, paduri si Piscicultura si Dragos Cazan, director de Departament Managementul Resurselor de Apa, din cadrul A.N. Apele Romane.