BRASOV: EXPLOZIE la o fabrica de paine: Unul dintre RANITI a MURIT in aceasta dimineata. UPDATE

O explozie puternica urmata de un incendiu a izbucnit, joi seara, in apropierea stadionului Tineretului din Brasov, in timpul unui meci din Liga a II-a.

UPDATE 09.50: Unul dintre raniti a murit vineri dimineata la spital, iar alti doi sunt in stare grava, la Terapie Intensiva, potrivit postului Romania Tv. Prefectul Mihai Mohaci a confirmat, vineri dimineata, ca una dintre victime a decedat. Este vorba despre barbatul care cazut in interiorul buncarului de la 15 metri si a fost prins sub un planseu.

UPDATE 23:17: Cinci persoane au fost ranite, dintre care doua grav, in urma exploziei urmate de un incendiu care s-a produs, joi seara, in apropierea stadionului din Brasov. Angajatul care cazuse intr-un buncar in urma deflagratiei a fost scos de echipele de interventie, el fiind semiconstient si avand arsuri si politraumatisme. Incendiul a fost stins, iar alte 5 din cele 11 persoane aflate in cladire au iesit nevatamate.

UPDATE 22:46: A sasea persoana ranita in urma exploziei si incendiului de la fabrica de paine din municipiul Brasov, care cazuse intr-un put de la inaltimea etajului patru al incintei, a fost scoasa din acel loc de catre pompieri, a declarat seful ISU Brasov, Stelian Rechitean.

Persoana respectiva este constienta, dar are arsuri si traumatisme grave, urmand a fi transportata la Spitalul Clinic de Urgenta Brasov.

“Cinci persoane au fost duse la Spitalul Judetean, la sectia Urgente. Persoanele sunt constiente. Una dintre persoane am inteles ca avea arsuri pe fata”, a spus prefectul Mihai Mohaci, pentru Digi24.

El a adaugat ca, desi initial s-a crezut ca in fabrica erau zece persoane, s-a constatat ca de fapt exista o persoana in plus, care nu era angajata a fabricii, dar care a venit de la o alta firma, probabil pentru a incarca faina. Prefectul a mai spus ca in urma exploziei s-a intervenit operativ cu 12 masini de pompieri si 12 masini de ambulanta si SMURD.

 UPDATE 22:17: Sef ISU Brasov: Incendiul a fost stins, 5 din cele 11 persoane aflate in cladire au iesit nevatamate

Incendiul produs in urma exploziei de la fabrica de paine Vel Pitar din Brasov a fost stins, iar in momentul producerii deflagratiei in cladire se aflau 11 persoane, cinci dintre acestea scapand nevatamate, a declarat seful Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta Brasov, Stelian Rechitean. 

 UPDATE 21:33: Cinci persoane au fost ranite, dintre care una grav, in urma exploziei urmate de un incendiu produs la fabrica de paine din BRASOV. Secretarul de stat RAED ARAFAT anuntand ca a fost declarat cod rosu, la fata locului au fost trimise mai multe elicoptere, iar mai multe echipe de interventie s-au format pentru a cauta alte persoane care ar fi putut fi surprinse de explozie.

UPDATE 20: 51: Premierul interimar SORIN CIMPEANU a declarat ca NICOLAE BANICIOIU si RAED ARAFAT au fost trimisi de urgenta la Brasov. Conform ISU Brasov 5 persoane au fost ranite si transportate la spital, iar o persoana este prinsa sub daramaturi, pompierii procedand la salvearea ei. 

UPDATE 20:40: Cinci persoane au fost ranite in urma exploziei urmate de un incendiu care s-a produs, joi seara, in apropierea stadionului din Brasov, in timpul unui meci, secretarul de stat Raed Arafat anuntand ca a fost declarat cod rosu, iar la fata locului au fost trimise mai multe elicoptere.

Raed Arafat a declarat  ca cinci persoane ranite in explozie au fost transportate la spital.

El a precizat ca a fost activat ”cod rosu” de interventie si ca spitalele din judetele Brasov si Covasna sunt pregatite sa primeasca raniti.

Arafat a mai spus ca sunt pregatite si doua elicoptere care vor prelua, la nevoie, raniti.

Potrivit informatiilor de la fata locului, o a sasea persoana este cautata printre daramaturi.

La ora transmiterii acestei stiri, incendiul, extrem de violent, nu a fost stins.

 Stire initiala

La ora transmiterii acestei stiri, mai multe echipaje de pompieri si SMURD se indreapta spre locul exploziei produse la Fabrica de paine Vel Pitar, situata in apropierea stadionului Tineretului.

Flacarile uriase au fost surprinse in direct de camerele video de la stadionul FC Brasov.

Joi seara, pe stadionul din Brasov, in spatele caruia se afla fabrica de paine unde a avut loc explozia, se desfasura meciul intre echipele de fotbal FC Brasov si CSM Ramnicu Valcea din Liga a II-a de fotbal.

Explozia s-a produs la o fabrica de paine si, potrivit Transilvania Expres, trei persoane sunt ranite. Patru echipaje ISU si un echipaj SMURD se afla deja la fata locului. 

In ciuda deflagratiei, care a atras atentia publicului prezent pe stadion, meciul a continuat fara probleme.

Incidentul vine intr-un moment extrem de sensibil, la doar cateva zile dupa tragedia din clubul Colectiv, din Bucuresti, in care si-au pierdut viata 32 de persoane. 

Sursa foto: someseanul