Expozitie foto cu CAINI oferiti spre ADOPTIE, la metrou

Un perete din statia de metrou Unirii gazduieste incepand de marti o expozitie cu zeci de fotografii ale unor caini fara stapan care sunt oferiti spre adoptie de organizatia Vier Pfoten, au anuntat reprezentantii acesteia.

Potrivit sursei citate, fotografiile reprezinta doar o parte dintre cei 98 caini fara stapan aflati in grija Vier Pfoten si oferiti spre adoptie oricui doreste. Prin aceasta expozitie, precum si prin lansarea website-ului dedicat www.adoptasisalveaza.ro, Vier Pfoten doreste sa dea un nou impuls adoptiilor de caini fara stapan.

“Lia, Beju, Vulpita, Bobita, Pufi si Negrutu vor iesi din anonimat si vor fi vazuti de zecile de mii de calatori care tranziteaza saptamanal statia de metrou Unirii. 40 de fotografii frumoase vor fi expuse in perioada 21 octombrie – 12 noiembrie in spatiul expozitional «Galeria din Galerie» amenajat pe pasarela statiei de metrou Piata Unirii 1. Cateii expozitiei pot fi adoptati oricand, ei fiind o parte dintre cei 98 de caini ingrijiti de Vier Pfoten in adapostul partener Speranta din Popesti Leordeni. Acestia si multi alti catei maidanezi salvati de adaposturi si persoane private pot fi gasiti pe noul website www.adoptasisalveaza.ro creat de Vier Pfoten”, afirma reprezentantii organizatiei.

Citeste si: Guvernul va face luni RECURS la decizia de suspendare a NORMELOR de aplicare a “LEGII LUI IONUT”

Pe website pot fi postate si gasite fotografii cu detalii despre animale (varsta, sex, talie etc.), iar potentialul adoptator ajunge la doar la un telefon distanta de catelul preferat. Utilizatorii – adaposturi private sau persoane fizice – isi pot crea propriul cont pentru a posta anunturi despre cainii pe care-i au in ingrijire. Site-ul contine mai multe sectiuni: anunturi despre cainii din adaposturile publice si private, sfaturi utile pentru cei care au adoptat, ce presupune adoptia (aspecte legale, lista adaposturilor, beneficiile adoptiei) si povesti fericite ale cateilor maidanezi adoptati.

Noua platforma web si anunturile vor fi promovate inclusiv pe pagina de Facebook dedicata campaniei https://www.facebook.com/AdoptaSalveaza.

“Fostii catei fara stapan antrenati de Vier Pfoten pentru proiectul de terapie pentru copiii cu dizabilitati  au demonstrat in ultimii zece ani ca maidanezii pot fi o resursa importanta pentru societate. Fiecare caine poate fi un erou pentru stapanul sau atat prin actiunile spectaculoase de care poate fi capabil in situatii limita, dar si prin modul in care ii infrumuseteaza viata de zi cu zi. 98 de astfel de potentiali eroi isi asteapta salvatorii in adapostul Speranta, de unde pot fi adoptati”, a declarat Anca Raicu, Director de comunicare la Vier Pfoten Romania.

Citeste si: MOTIVARE CAB: Legea cainilor fara stapan, in contradictie cu normele privind contractele de gestionare

In ultimul an, mii de caini au fost preluati de pe strazi sau din adaposturile publice, unde urmau sa fie ucisi la expirarea celor 14 zile prevazute de noua lege pentru gestionarea cainilor fara stapan. Adaposturile private sunt deja supraaglomerate, iar salvarea altor caini din adaposturile publice poate fi posibila doar prin adoptie, mai spun reprezentantii organizatiei.

“Adopta si Salveaza incurajeaza adoptia cainilor maidanezi si vine in continuarea campaniei lansate alaturi de Vier Pfoten anul trecut: «Hingherul cel Bun«. Atunci am cautat sa aratam ca maidanezii pot fi o resursa pentru societate, astazi, incurajati de rezultate, am fost inspirati sa comunicam prin conceptul cainelui erou. Am invatat sa credem ca doar oamenii pot salva caini, adoptandu-i. Cand, de fapt, la randul lor, animalele ne »salveaza ziua» in mod frecvent”, a spus Ioana Gheorghita, Head of Strategy la GMP Advertising, partener al expozitiei.

Sursa foto: Vier Pfoten