Falca: Basescu nu l-a laudat pe Antonescu pentru turul doi, ci a dat un semnal ca niciodata nu va vota un om de stanga

Democrat-liberalul Gheorghe Falca si-a prezentat proiectele pentru alegerile prezidentiale, la Buzau, prilej cu care a mentionat ca presedintele Traian Basescu nu l-a laudat pe Crin Antonescu atunci cand a spus ca l-ar vota in eventualitatea unui tur doi prezidentialelor, ci a aratat, prin declaratia sa, ca ramane consecvent dreptei si nu va vota niciodata un om de stanga, transmite Mediafax.

“Domnul presedinte Basescu nu l-a laudat pe domnul Antonescu, ci a spus ca daca in turul doi vor ajunge Victor Ponta si Crin Antonescu atunci se ofera sa il sprijine pe Crin Antonescu pentru functia de presedinte, pentru ca este consecvent raportului dintre stanga si dreapta. A dat un semnal ca niciodata nu va vota un om de stanga. Trebuie avut in vedere ca in 2009 electoratul PNL nu l-a urmat in totalitate pe Crin Antonescu sa duca toate voturile spre Geoana, ci 60% dintre alegatorii liberali i-au dat votul domnului Basescu”, a spus Gheorghe Falca.

Presedintele Traian Basescu a declarat, recent, ca intre Victor Ponta si Crin Antonescu in turul doi la prezidentiale nu va ezita sa puna votul pe liberal, pentru ca, desi acestia sunt “doua belele”, liderul PNL “macar nu minte de dimineata pana seara”.