FC Barcelona – Real Madrid a fost amânat! Motivul și când se va juca clasicul fotbalului spaniol

Ziarul spaniol Marca a anuntat ca partida dintre FC Barcelona si Real Madrid a fost amanata. Liga de fotbal din Spania a luat aceasta decizie din cauza protestelor ce au loc in aceasta perioada in Barcelona, din cauza condamnarii la inchisoare a unor lideri separatisti catalani in legatura cu rolul pe care l-au jucat in tentativa de proclamare a independentei regiunii, in 2017, conform Marca.

Meciul trebuia sa aiba loc pe 26 octombrie, dar oficialii fotbalului din Spania s-au temut pentru siguranta jucatorilor. Cel mai probabil, meciul va avea loc pe 18 decembrie, la o ora ce urmeaza sa fie stabilita.

Catalonia a organizat in 2017 un referendum privind independenta fata de Spania. Plebiscitul, care a avut rezultat proindependenta, nu a fost aprobat de Curtea Constitutionala din Spania. Parlamentul catalan a proclamat independenta, dar a suspendat decizia. Liderii UE au pledat pentru solutionarea crizei prin dialog. Dupa patru luni de deliberari, instanta suprema de la Madrid a anuntat luni ca noua lideri separatisti catalani au primit sentinte intre 9 si 13 ani in inchisoare.

Sursa foto: sport