FCSB a transferat un internațional de tineret

Denis Haruț este noul jucător al FCSB. Internaționalul român U21 s-a transferat, vineri, de la FC Botoșani la formația patronată de Gigi Becali.

„A fost un transfer foarte greu și dificil, dar important este că s-a facut. FCSB a adus un jucător de mare valoare. Sunt sigur că el o să ajungă și la echipă națională a României de seniori. Îi urez multă baftă”, a spus Florin Vulturar, impresarul lui Denis Haruț, pentru ProSport.

„Finala mare a fost câștigată de Gigi Becali. Am cedat eu până la urmă, iar transferul a fost făcut cum a dorit Gigi. Am plecat de la birou pentru că oricum nu semnez eu actele. Din partea mea va semna domnul Anton, iar din partea FCSB semnează domnul Argăseală”, a declarat Valeriu Iftime, pentru ProSport.

FCSB va plăti 600.000 de euro lui FC Botoșani pentru transferul lui Denis Haruț, în vârstă de 21 de ani, iar gruparea moldavă va primi și 20% dintr-un eventual viitor transfer al fotbalistului. Denis Haruț este crescut de Poli Timișoara și joacă la FC Botoșani din 2019.

Sursa foto: prosport