FCSB are fundași centrali! Două transferuri făcute în aceeași zi

FCSB are un nou cuplu de jucători în centrul defensivei. Gruparea din Berceni a transferat, sâmbătă, doi fundași centrali, informează presa de specialitate autohtonă. Cei doi noi jucători care se vor prezenta la antrenamentele conduse de tehnicianul Toni Petrea sunt: Joyskim Dawa (26 de ani) de la FC Botoșani și Rachid Bouhenna (30) care a plecat de la CFR Cluj.

Joyskim Dawa, dorit și de CS Universitatea Craiova, este un fotbalist originar din Camerun. Fundașul de 1,94m a fost dorit de Gigi Becali și în iarnă, când l-a luat pe Edjouma. Atunci oferea 500.000 de euro. Cele două părți nu au ajuns la un acord, dar acum reluat negocierile și au bătut palma, potrivit Fanatik.

”Ne-am înțeles cu FCSB pentru Dawa. Mai avea oferte de aici și din afară, dar am ajuns la un acord cu FCSB. Luni va ajunge în țară și trebuie să se pună de acord cu FCSB. Dar 90% e rezolvată treabă. Primim o sumă acceptabilă, copilul voia să plece. Avea ofertă de mai multe luni și mă înnebunise. E greu să lupt cu așa ceva la Botoșani. Îmi înțeleg rolul de formator de jucători. Oricum va avea un traseu bun. E un transfer bun pentru FCSB. El va crește, dar va oferi și un plus pentru FCSB.”, a declarat Valeriu Iftime, pentru gsp.ro.

Al doilea fundaș central transferat azi de FCSB este algerianul Rachid Bouhenna la care CFR Cluj a renunțat. Astfel, FCSB are un cuplu nou de fundași centrali după plecările lui Miron și Vinicius, vânzarea lui Nedelcu la Farul și accidentarea lui Cristea. Conform gsp.ro, stoperul algerian va încasa 12.000 de euro lunar și va semna pe un an, cu opțiune de prelungire pentru încă unul.

Sursa foto:sport