FCSB și-a luat fundaș stânga din Liga I! Câţi bani a plătit Becali şi ce salariu va avea jucătorul

Gigi Becali s-a înţeles, marți, cu oficialii lui Poli Iaşi pentru transferul fundașului stânga Ionuţ Panţîru, informează prosport.ro.

Update 2: Sorin Şerban este al doilea fundaș stânga care a semnat un contract valabil cu FCSB pentru următoarele cinci sezoane şi va purta tricoul cu numărul 22. Fundaşul de 19 s-a pregătit deja alături de noua sa echipă.

 „Sorin Şerban este un jucător născut pe 17 aprilie 2000, la Baia Mare. Acesta a început fotbalul la vârsta de 9 ani, la FC Viorel Mateianu şi a trecut, de-a lungul anilor, pe la mai multe cluburi de copii şi juniori (CS Mara Baia Mare, CS Sporting Recea, CSS2 Baia Mare, CS Viitorul Ulmeni sau FC Unirea Dej). În ultimul an a evoluat pentru CS Minaur Baia Mare, echipă de liga a treia. A adunat, până în prezent, 9 selecţii pentru România U19”, informează pagina de Facebook a FCSB.

Update: ”Este cel mai important pas din cariera mea şi poate fi o bună rampă de lansare pentru mine, dacă voi juca bine. Am fost foarte entuziasmat şi m-am bucurat enorm când m-a sunat domnul Becali. Mă bucur pentru faptul că m-a contactat şi m-a dorit la echipă. Sper să nu-l dezamăgesc pe dumnealui şi persoanele care au aşteptări de la mine.

Obiectivul meu personal este să ajut echipa, să mă pun în folosul colegilor şi să avem rezultate bune împreună. Voi face tot ce depinde de mine ca să câştigăm campionatul în acest an. Le mulţumesc şi celor de la Politehnica Iaşi, tuturor celor care mi-au fost alături şi, în special, familiei mele!”, a fost mesajul lui Panţîru, la prezentarea oficială.

Știre inițială

Ionuț Panțâru, fundaşul de 23 de ani, a semnat un contract pe trei sezoane cu FCSB şi va avea un salariu lunar de 12000 de euro. Pentru a-l aduce pe Panţîru la echipă, Gigi Becali a plătit 200 de mii de euro, iar moldovenii vor avea şi un procent de 20% dintr-un viitor transfer.

Citește și: FCSB A TRANSFERAT UN ATACANT POLONEZ! GIGI BECALI ANUNȚĂ ȘI SOSIREA A DOI FUNDAȘI LATERALI

“Cluburile au ajuns la un acord, acum s-au semnat documentele, iar Ionuţ va pleca miercuri dimineaţă la Bucureşti, la noua sa echipă. E un pas înainte pentru jucător, sunt convins că va face o figură frumoasă la FCSB”, a declarat Petrică Băsăscu, agentul jucătorului, pentru prosport.ro.

Sursa foto: telekom sport