FCSB are un nou atacant străin. Declarații și Video

FCSB vrea să transfere un atacant croat în vârstă de 29 de ani pentru a umple golul lăsat de plecarea lui Sergiu Buș, care a semnat acum câteva zile cu o formație din Coreea de Sud. Conform Gazetei Sporturilor este vorba despre un fotbalist care a mai fost dorit de gruparea roș-albastră.

Update: FCSB anunţă că a ajuns la un acord cu Ante Vukušić, golgeterul primei ligi din Slovenia în sezonul trecut (26 goluri şi 8 pase de gol pentru NK Olimpija Ljubljana în 35 de meciuri), care va evolua, începând cu acest sezon, pentru echipa roş-albastră. Atacantul croat în vârstă de 29 de ani a efectuat deja vizita medicală şi va purta tricoul cu numărul 9.

“Am venit aici deoarece am fost atras de istoria glorioasă a clubului. Am avut şi alte opţiuni, dar consider că FCSB este echipa perfectă pentru mine. Îmi doresc enorm să câştig titlul de campion, pe care l-am ratat anul trecut cu Olimpija Ljbuljana.

Îmi place foarte mult tot ceea ce am găsit aici, de la condiţiile de antrenament şi până la oamenii din club. De asemenea, am vorbit cu mulţi fotbalişti care au fost în România şi toţi mi-au vorbit la superlativ despre FCSB. Nu mi-a luat mai mult de două minute să accept oferta, aşa că iată-mă aici! Voi face tot ce ţine de mine pentru a mă pune în slujba echipei şi sper să ne bucurăm de titlul de campioni la finalul acestui sezon”, a declarat Vukusic.

Știre inițială

FCSB vrea să-l transfere pe Ante Vukusic, ultima oară jucător al formației slovene Olimpija Ljubljana. Vukusic va veni la FCSB din postura de jucător liber de contract după ce și-a reziliat contractul în urma unui scandal cu antrenorul Goran Stankovic.

Gigi Becali, finanțatorul FCSB, a confirmat pentru sursa citată faptul că atacantul croat este principala țintă a roș-albaștrilor pentru a întări compartimentul ofensiv, ținând cont de plecarea lui Buș dar și de iminenta despărțire de Man, golgheterul FCSB din acest sezon.

Ante Vukusic a mai fost dorit de FCSB și în 2019 dar prețul său, la vremea respectivă, a fost considerat prea mare. Vukusic a mai discutat în această iarnă și cu Sepsi OSK însă fotbalistul este tentat să aleagă FCSB.

Sursa foto: sport