FED CUP: ECHIPA ROMANIEI pentru meciul cu Canada, anuntata OFICIAL

Capitanul-nejucator al echipei de FED CUP a Romaniei, Alina Cercel-Tecsor, le-a nominalizat, miercuri, OFICIAL pe IRINA-CAMELIA BEGU, ALEXANDRA DULGHERU, ANDREEA MITU si RALUCA OLARU, care vor reprezenta Romania in intalnirea cu Canada contand pentru Play-Off-ul Grupei Mondiale, potrivit unui comunicat de presa.

”Echipa de Fed Cup a Romaniei pentru intalnirea cu Canada reuneste unele dintre cele mai valoroase jucatoare ale momentului, niciuna din aceste fete nefiind la prima nominalizare”, a spus Tecsor.

”De cand am preluat aceasta echipa, am avut ca obiectiv sa valorific fiecare jucatoare, astfel incat sa formam impreuna o echipa unita si puternica. Intotdeauna relatiile din echipa s-au bazat pe profesionalism, respect si incurajare reciproca. Multumesc Irinei, Alexandrei, Andreei si Ralucai, dar si Simonei (Halep), Monicai (Niculescu) si Soranei (Cirstea) pentru ce am realizat impreuna pana in acest moment si pentru ceea ce vom face in continuare. Lipsa vreunei jucatoare din echipa, din diferite motive — accidentare sau pentru ca se afla intr-o etapa importanta in cariera ei — nu va schimba din spiritul si unitatea pe care am castigat-o impreuna”, a mai spus capitanul-nejucator al echipei de FED CUP a Romaniei.

Citeste si: SIMONA HALEP raspunde CRITICILOR: JOC ZILNIC pentru ROMANIA

Tecsor a subliniat ca ”generatia actuala de fete este una de exceptie; ele au reprezentat tara cu drag in numeroasele competitii de juniori (individuale si pe echipe) si au continuat sa o reprezinte cu cinste ridicandu-si valoarea si in competitia de Fed Cup”.

”Aceste fete, asa cum au declarat in nenumarate randuri, vin sa reprezinte Romania cu sufletul si sunt mandra de ele. Ne aflam acum, dupa atatia ani, din nou la portile elitei mondiale. Iar pentru aceasta confruntare, aliniem o echipa echilibrata, care va face cinste romanilor prin determinarea, lupta, optimismul si ambitia cu care vom aborda partida din barajul pentru Grupa Mondiala. Dorim sa multumim si tuturor romanilor pentru sustinerea de pana acum si ii asiguram ca oriunde jucam, vom reprezenta intotdeauna cu mandrie tricolorul. Hai Romania!”

Intalnirea dintre Romania si Canada va avea loc in perioada 18-19 aprilie, la Arena Maurice Richard din Montreal (Canada). Partida se va desfasura dupa sistemul cel mai bun din cinci meciuri. Primele doua meciuri de simplu sunt programate sambata, iar duminica se vor disputa celelalte doua meciuri de simplu si meciul de dublu.

Citeste si: SIMONA HALEP, asteptata de ZECI DE FANI la INTOARCEREA IN TARA

Echipa care va castiga intalnirea va juca in turul 1 din Grupa Mondiala, iar echipa care va pierde va juca in prima runda din Grupa Mondiala II.

Romania, care nu a mai jucat in esalonul de elita al FED CUP din 1992, a trecut in primul tur al Grupei Mondiale II de Spania, in februarie, la Galati, cu scorul de 3-2. Canada, fara principala sa jucatoare, Eugenie Bouchard, a fost invinsa cu 4-0, la Quebec, de Cehia, detinatoarea trofeului.

Romania si Canada s-au intalnit o singura data pana acum in FED, CUP, in 1983, in Elvetia (Zurich), cand echipa noastra se impunea cu 3-0 in primul tur al Grupei Mondiale. Lucia Romanov a invins-o cu 6-2, 6-3 pe Angela Walker, Virginia Ruzici a dispus cu 7-6, 6-0 de Carling Bassett, iar perechea Florenta Mihai/Lucia Romanov a castigat cu 6-3, 6-4 disputa cu cuplul Carling Bassett/Jill Hetherington.

Sursa foto: ziuaconstanta.ro