FEDERICA MOGHERINI: RUSIA incearca sa divizizeze UNIUNEA EUROPEANA

Strategia Rusiei urmareste divizarea tarilor membre ale Uniunii Europene, a declarat noua sefa a diplomatiei UE, Federica Mogherini, vorbind in Senatul italian, dupa cum a relatat publicatia Corriere Della Sera, citata vineri de agentia de presa Ukrinform.

‘Strategia Rusiei este de a semana discordie intre tarile europene si cea mai mare greseala ar fi sa cadem in aceasta capcana’, a avertizat fosta sefa a diplomatiei italiene. ‘Noi trebuie sa ramanem uniti nu doar in vorbe, ci si in fapte, impartasind aceleasi abordari cu privire la rezolvarea crizei’ucrainene, a lansat Mogherini.

CITESTE SI: FEDERICA MOGHERINI: UE va reexamina strategia fata de RUSIA la 17 noiembrie 

Reinnodarea relatiilor cu Rusia va ‘fi o problema majora in viitorii cinci ani’, a mentionat Inaltul Reprezentant al UE pentru politica externa, indicand ca tema sanctiunilor ‘este pe masa’ si noi masuri restrictive sunt posibile impotriva Rusiei.

‘Situatia in teren este extrem de ingrijoratoare’, a spus ea, insistand ca ‘alegerile organizate duminica trecuta de catre separatisti in estul Ucrainei au fost ilegale si creeaza obstacole serioase in calea dialogului’.

Cincisprezece civili si sapte parasutisti ucraineni au fost raniti in ultimele 24 de ore in estul separatist al Ucrainei, au anuntat vineri autoritatile de la Kiev, citate de AFP.

CITESTE SI: MOGHERINI: Tarile din estul Europei trebuie sa fie asigurate de angajamentul NATO de a le apara

Aproximativ 15 persoane au fost ranite de explozia obuzelor care au cazut in cartierele Kievski si Kuibasevski, epicentrul tirurilor de artilerie, in timpul luptelor date joi in zona aeroportului din Donetk, disputat de rebeli si fortele ucrainene.

In regiunea vecina Lugansk, sapte parasutisti au fost raniti in urma exploziei unei mine in apropierea localitatii Sokilniki, situata la aproximativ 30 km nord-vest de Lugansk, capitala regionala omonima si bastion al separatistilor prorusi.

Sursa foto: bbc.co.uk