Fenechiu, condamnat la 5 ani de inchisoare de Curtea Suprema

Relu Fenechiu a fost condamnat la cinci ani de inchisoare cu executare, decizia fiind luata joi la pranz de Curtea Suprema de Justitie, in dosarul Transformatorul, in care fostul ministru al Transporturilor este acuzat de abuz in serviciu contra intereselor publice in forma continuata, dosar in care a fost condamnat initial la cinci ani de inchisoare, decizie la care a facut recurs. 

Fostul ministru si fratele sau au primit cinci ani de inchisoare si interzicerea unor drepturi pe o perioada de trei ani, plus plata unor despagubiri in valoare de aproximativ 3 milioane de lei. Decizia este definitiva. 

Relu Fenechiu se afla in acest moment in vila sa din Bucium – Iasi, el fiind vizitat in ultimele ore de mai multi lideri liberali locali. Potrivit unor surse politice de la Iasi, Fenechiu a asteptat aceasta decizie alaturi de familie si a declarat ca este pregatit pentru orice fel de decizie. In momentul in care va parasi vila in care locuieste este posibil sa faca declaratii de presa.

La ultimul termen judecat in urma cu doua zile, Fenechiu a cerut achitarea, sustinand ca este nevinovat. In schimb, procurorii au cerut majorarea pedepselor.

Citeste si: Relu Fenechiu, in lacrimi in fata magistratilor

Fostul ministru al Transporturilor a fost si marti la Curtea Suprema de Justitie, insa s-a amanat pentru astazi luarea unei decizii. La Curtea Suprema de Justitie, Fenechiu le-a spus jurnalistilor ca nu este deloc optimist cu privire la decizia in dosarul in care este cercetat.

Dupa amanari consecutive si intarzieri legate de vremea rea, dupa o criza de plans in sala de judecata pe fondul instalarii pesimismului in ceea ce priveste o decizie favorabila, Relu Fenechiu a aflat joi verdictul Curtii Supreme de Justitie in dosarul Transformatorul.

Fenechiu a fost condamnat in prima instanta la 5 ani de inchisoare cu executare pentru fapte de coruptie si abuz in serviciu. Marti, la sedinta in care avocatii sai si-au tinut pledoariile finale, iar vicepresedintele PNL a tinut un ultim cuvant in fata judecatorilor, in care a vorbit despre starea de spirit prin care trece, despre faptul ca vrea sa ramana langa familie si despre nevinovatia sa, Relu Fenechiu a inceput sa planga.

“Nu mai sunt optimist. Eram optimist daca in acest dosar se admiteau probele. Eu nu am auzit niciodata sa se stabileasca un prejudiciu fara sa existe expertiza. Avocatii mei sunt blazati pentru ca mi-au spus clar ca nu au de ce sa ma apere. Ei spun ca asupra mea sunt speculatii si pe speculatii nu au cum sa ma apere”, a spus Fenechiu, care a insistat pe ideea ca probele suplimentare care nu i-au fost admise l-ar putea exonera.

“Nu inteleg de ce niciunul din documentele depuse de mine nu au fost considerate necesare de instante. Mi-as dori o lista cu 5, 2, 10 probleme pe care le considera ilegalitati ca sa pot pune probe pe masa”, a mai afirmat Relu Fenechiu.

Fenechiu a mai aratat, zilele trecute, ca nu i s-au admis probe care demontau acuzatiile DNA, motiv pentru care si-a pierdut optimismul, si doar Dumnezeu il mai ajuta.

El a spus ca este pregatit moral pentru orice sentinta ce urmeaza sa fie data de ICCJ in acest caz, dar nu intelege cum s-a putut lua o decizie de condamnare in contextul in care probele sale dovedesc corectitudinea tranzactiilor dintre firmele sale si SISEE Moldova.

“Nu mai sunt optimist pentru ca, eram optimist daca in acest dosar se admiteau probele. Pentru ca un om sa fie condamnat instanta trebuie sa admita toate probele si in favoarea si in defavoarea lui”, a aratat Fenechiu.

La termenul din 16 ianuarie, judecatorii instantei supreme au respins cererile apararii lui Relu Fenechiu privind efectuarea unor noi expertize in dosarul “Transformatorul”, insa i-au permis acestuia sa depuna o expertiza extrajudiciara facuta la cererea sa, stabilind ca procesul sa continue, cu pledoariile finale, in 27 ianuarie.

Completul de cinci judecatori al instantei supreme a amanat pentru marti judecarea dosarului “Transformatorul”, dupa ce avocatii lui Relu si Lucian Fenechiu au aratat ca acestia nu au putut sa se prezinte luni, din cauza vremii. Mai apoi, judecatorii au amanat pentru joi luarea unei decizii.

Avocatii lui Relu si Lucian Fenechiu au anuntat instanta ca acestia au incercat de mai multe ori sa plece din Iasi pentru a se prezenta la termenul de luni al procesului, dar nu au putut ajunge la Bucuresti din cauza vremii.

Intr-un scurt schimb de replici, avocatul lui Relu Fenechiu i-a prezentat presedintelui completului, judecatorul Livia Stanciu, un extras de pe pagina oficiala a CNADNR, ca justificare la faptul ca drumurile sunt blocate, context in care magistratul i-a replicat ca s-a uitat pe acelasi site si a constatat ca drumurile nationale sunt deblocate.

In final, Completul de cinci judecatori a stabilit ca procesul sa se reia marti, la ora 13.00, cand acuzarea si apararea vor expune pledoariile finale in acest dosar.

Deputatul PNL Relu Fenechiu a fost trimis in judecata de procurorii DNA in iunie 2012, in dosarul cunoscut ca “Transformatorul”, fiind acuzat ca prin firmele sale a vandut transformatoare si intrerupatoare uzate si vechi la preturi de produse noi catre Sucursala de intretinere si Servicii Energetice Electrice (SISEE) Moldova, cu complicitatea fostei conduceri a institutiei.

Fratele acestuia, Lucian Fenechiu, si Mihai Bogdan Damian, asociat unic si administrator la SC Euro Plus SRL Iasi si actionar al SC Fene Grup SA, au fost acuzati de complicitate la abuz in serviciu in forma calificata si continuata si complicitate la abuz in serviciu contra intereselor publice.

Procurorii anticoruptie i-au trimis in judecata si pe fostii directori generali ai SISEE Moldova Ioan Turbatu si Ion Marghidan si pe fostul director comercial Petru Andronache, pentru abuz in serviciu in forma calificata si continuata si abuz in serviciu contra intereselor publice.

in 12 iulie 2013, Relu Fenechiu, atunci ministru al Transporturilor, a fost condamnat de instanta suprema, in dosarul “Transformatorul”, la cinci ani de inchisoare cu executare si trei ani interzicerea unor drepturi, pentru complicitate la abuz in serviciu in forma calificata. in urma deciziei de condamnare, Relu Fenechiu a demisionat din functia de ministru al Transporturilor.

La aceeasi pedeapsa au fost condamnati fratele ministrului Transporturilor, Lucian Fenechiu, si Mihai Bogdan Damian.

Ioan Turbatu, director general al SISEE Moldova in perioada 2002-2004, si Ion Marghidan, director general al SISEE Moldova in perioada 2004-2005, au fost condamnati la cate sase ani de inchisoare cu executare, pentru abuz in serviciu in forma calificata.

Petru Andronache, director comercial al SISEE Moldova in perioada 2002-2005, a primit o pedeapsa de sapte ani de inchisoare cu executare si cinci ani interzicerea unor drepturi, pentru abuz in serviciu in forma calificata.

Instanta a mai dispus ca cei sase inculpati sa plateasca, in solidar, 6.327.390 lei, reprezentand daune materiale catre SISEE Moldova. Potrivit deciziei instantei, pentru Ioan Turbatu, limita raspunderii civile solidare este de 3.343.838,04 lei, iar pentru Ion Marghidan, de 3.063.138,40 (2.091.753,40 + 971.385) lei.

Decizia a fost atacata cu recurs la Completul de cinci judecatori al instantei supreme, care va da o decizie definitiva in aceasta cauza.

Potrivit DNA, pe langa achizitiile normale de echipamente si piese de schimb, in perioada 2002 – 2005, SISEE Moldova a realizat si achizitii de la un grup de patru firme – SC La Rocca SRL, SC Tehnorom SRL, SC Fene Grup SA si SC Euro Plus SRL – fara sa respecte prevederile legislatiei cu privire la achizitiile publice, in conditii de favorizare a acestor firme, de la care s-au cumparat, la preturi de produse noi, transformatoare si intreruptoare uzate si vechi, fabricate in anii 1970 – 1980.

Totodata, procurorii au aratat ca 99,98 la suta dintre produsele respective au ramas permanent in stocul SISEE Moldova, devenind in final achizitii de produse vechi, folosite, fara justificare economica, inutile si cauzatoare de prejudicii bugetului societatii, facute cu scopul de a favoriza firmele ce le livrau.

Potrivit rechizitoriului, prejudiciul total este de 7.529.594,1 lei (6.327.390 de lei plus TVA) si reprezinta valoarea echipamentelor necorespunzatoare achizitionate. Prejudiciul este rezultatul a 46 acte materiale, derulate in perioada 2002 – 2005, fiecare act material insemnand o achizitie publica efectuata de SISEE Moldova de la firmele SC La Rocca SRL, SC Fene Grup SA, SC Euro Plus SRL si SC Tehnorom SRL.

Filiala de intretinere si Servicii Energetice “Electrica Serv” SA – SISE Electrica Moldova s-a constituit parte civila in aceasta cauza, pentru suma reprezentand valoarea prejudiciului.