FERMIERI trimisi in judecata de DNA pentru OBTINEREA FRAUDULOASA de FONDURI EUROPENE

Mai multi FERMIERI si ADMINISTRATORI DE FIRME din judetele Teleorman, Neamt, Dolj, Alba si Olt au fost trimisi in judecata, in decembrie 2015, pentru OBTINEREA FRAUDULOASA de FONDURI EUROPENE, potrivit unui comunicat transmis luni de Directia Nationala Anticoruptie (DNA).

* Procurorii Sectiei de combatere a infractiunilor asimilate infractiunilor de coruptie din cadrul DNA au dispus trimiterea in judecata, in stare de libertate, a inculpatilor George-Irinel Anghel-Doicin si Anca-Lavinia Zalana, acuzati de savarsirea infractiunii de folosire sau prezentare cu rea-credinta de documente ori declaratii false, inexacte sau incomplete, daca fapta are ca rezultat obtinerea pe nedrept de fonduri europene.

“In luna iunie 2012, inculpatii Anghel-Doicin George-Irinel si Zalana Anca-Lavinia au atestat in fals, in cuprinsul a doua declaratii, ca sunt membri ai unei familii de fermier si ca au lucrat in cadrul fermei acestuia, iar ulterior au folosit la nivelul Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale — Agentia pentru Finantarea Investitiilor Rurale — Oficiul Judetean Teleorman respectivele declaratii false impreuna cu alte doua declaratii false atribuite fermierului, in cadrul cererilor de finantare privind Instalarea tinerilor fermieri — Masura 112”, se arata in comunicatul DNA.

In acest mod, cei doi au obtinut pe nedrept, prin intermediul intreprinderilor individuale pe care le detineau, suma totala de 355.560 de lei din bugetul Uniunii Europene, ca sprijin financiar nerambursabil sub forma de prima pentru instalarea tinerilor fermieri.

Procurorii au dispus masura asiguratorie a sechestrului asupra bunurilor mobile si imobile detinute de cei doi inculpati, iar Agentia pentru Finantarea Investitiilor Rurale s-a constituit parte civila in cadrul procesului penal cu suma de 177.780 de lei fata de fiecare dintre cei doi inculpati.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Teleorman, cu propunerea de a se mentine masurile asiguratorii dispuse in cauza.

* Intr-un alt dosar, procurorii Serviciului Teritorial Bacau al DNA au dispus trimiterea in judecata, in stare de libertate, a sotilor Ioan si Elena Bocancea, asociati si administratori ai SC Ferma Bio Ecologic SRL, respectiv SC Bio Ecologic SRL, cu privire la savarsirea a doua infractiuni de folosire sau prezentare cu rea-credinta de documente sau declaratii false, inexacte sau incomplete, daca fapta a avut ca rezultat obtinerea pe nedrept de fonduri europene, in forma continuata.

“In perioada 2011 — 2013, inculpatii Bocancea Ioan si Bocancea Elena, in calitate de administratori ai celor doua societati comerciale mentionate mai sus, au depus la Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura — Centrul Judetean Neamt documente false (contracte de arendare fictive, adeverinte eliberate de Primaria comunei Girov, judetul Neamt, si tabele centralizatoare ale contractelor de arenda neconforme cu realitatea, etc.), in baza carora au solicitat sprijin financiar nerambursabil si au primit, in cadrul schemelor de plata unice pe suprafata, suma totala de 157.964,77 lei”, se precizeaza in comunicatul DNA.

Procurorii mai sustin ca Elena Bocancea a procedat in acelasi mod si in perioada 2008 — 2010, cand a incasat in mod injust de la Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura — Centrul Judetean Neamt suma de 183.820,85 lei. Dupa finalizarea rechizitoriului, dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Neamt.

CITESTE  SI: DNA: Cetatean OLANDEZ, trimis in judecata pentru ca a obtinut FONDURI EUROPENE cu DOCUMENTE FALSE

* Procurorii Serviciului Teritorial Craiova al DNA l-au trimis in judecata pe Nicolae Bucerzan, administrator al SC Ferma Rom-Au SRL, pentru savarsirea infractiunilor de folosire sau prezentare cu rea-credinta de documente sau declaratii false, inexacte sau incomplete, daca fapta a avut ca rezultat obtinerea pe nedrept de fonduri europene, inselaciune si fals in inscrisuri sub semnatura privata, toate in forma continuata.

“In cursul anului 2009, inculpatul Bucerzan Nicolae, in calitate de administrator al SC Ferma Rom-Au SRL, in contextul derularii proiectului ‘Construire complex porcine’, a depus la Agentia de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit documente false, inducandu-i in eroare, in acest fel, pe functionarii care au verificat legalitatea/conformitatea procedurilor de atribuire a contractelor, imprejurare fara de care acesti functionari nu ar fi executat contractul de finantare in conditiile stipulate, nu ar fi avizat favorabil procedurile si contractele incheiate si nu ar fi declarat eligibile cheltuielile aferente”, se mentioneaza in comunicatul DNA.

In urma acestor actiuni, Agentia de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit a dispus decontarea din fonduri publice nerambursabile a sumei de 2.052.967 de lei, din care 1.642.374 de lei fonduri comunitare si 410.593 de lei — din bugetul national.

Procurorii au dispus instituirea sechestrului asigurator asupra unui bun imobil ce apartine SC Ferma Rom-Au SRL, iar dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Dolj.

* Procurorii Sectiei de combatere a infractiunilor asimilate infractiunilor de coruptie din cadrul DNA au dispus trimiterea in judecata, in stare de libertate, a inculpatei Nicoleta Cosmeleata, acuzata de savarsirea infractiunii de folosire sau prezentare cu rea-credinta de documente ori declaratii false, inexacte sau incomplete, daca fapta are ca rezultat obtinerea pe nedrept de fonduri.

Potrivit anchetatorilor, femeia a atestat in fals, in cuprinsul unei declaratii intocmite in iunie 2012, ca este membra a unei familii de fermier si ca a lucrat in cadrul fermei familiei. Ulterior, ea a folosit la Agentia pentru Finantarea Investitiilor Rurale — Oficiul Judetean Teleorman respectiva declaratie falsa, impreuna cu o alta declaratie falsa atribuita fermierului, in cadrul cererii de finantare privind Instalarea tinerilor fermieri — Masura 112.

“Astfel, inculpata a obtinut pe nedrept, prin intermediul intreprinderii individuale detinute de aceasta, suma totala de 177.780 lei din bugetul Uniunii Europene, ca sprijin financiar nerambursabil sub forma de prima pentru instalarea tinerilor fermieri”, se precizeaza in comunicat.
Procurorii au dispus masura asiguratorie a sechestrului asupra bunurilor mobile si imobile detinute de inculpata, iar dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Teleorman.

* Intr-un alt dosar, procurorii Serviciului Teritorial Alba Iulia al DNA au dispus trimiterea in judecata, in stare de libertate, a inculpatului Iosef Munthiu, in sarcina caruia s-a retinut savarsirea a doua infractiuni de folosire sau prezentare cu rea-credinta de documente ori declaratii false, inexacte sau incomplete, daca fapta are ca rezultat obtinerea pe nedrept de fonduri europene.

“La data de 15 iulie 2013, inculpatul Munthiu Iosef, in calitate de reprezentant al Asociatiei Crescatorilor de Taurine Mogos, a consemnat (in nume personal si in numele asociatiei) in cuprinsul a doua cereri de plata cu sedii de exploatatie fictive, declarand in mod nereal ca datele din formularul cererilor de plata sunt reale, complete, corecte si valabile, fapte ce au avut ca rezultat obtinerea pe nedrept de subventii in suma totala de 11.544,24 lei, a caror sursa de finantare provine integral din fonduri europene, respectiv Fondul European de Garantare Agricola”, sustine DNA.

Procurorii au dispus masura asiguratorie a sechestrului asupra unui bun imobil detinut de inculpat, pana la concurenta sumei de 11.544 de lei, iar dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Alba.

* Remus Paun Florentin, administrator al SC Valstud Construct Center SRL la data faptelor, a fost trimis in judecata de procurorii Serviciului Teritorial Craiova al DNA pentru savarsirea infractiunilor de folosire sau prezentare cu rea-credinta de documente si declaratii false, inexacte sau incomplete, care au ca rezultat obtinerea pe nedrept de fonduri europene, si fals in inscrisuri sub semnatura privata, in forma continuata (cinci acte materiale).

Potrivit rechizitoriului, in iunie — iulie 2010, inculpatul Paun, in calitate de reprezentant legal al SC Valstud Construct Center SRL si reprezentant legal al proiectului “Achizitie utilaje in domeniul constructiilor”, cu ocazia depunerii cererii de finantare privind proiectul respectiv, la Oficiul Judetean de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit Olt din cadrul Agentiei de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit, a anexat mai multe documente false cu ajutorul carora a indus in eroare functionarii care au avizat favorabil cererea. Astfel, a fost incheiat contractul de finantare si s-a dispus decontarea din fonduri nerambursabile a sumei de 531.249 de lei, echivalentul a 124.949 euro.

“Astfel, prin accesarea si atribuirea in mod nelegal a fondurilor nerambursabile FEADR (…), s-a produs un prejudiciu de 531.249,05 lei (echivalentul a 124.949 euro), suma ce a fost obtinuta pe nedrept de SC Valstud Construct Center SRL”, se arata in comunicatul DNA.

Procurorii au dispus masura asiguratorie a sechestrului asupra unui bun imobil detinut de Florentin Remus Paun, dosarul fiind trimis spre judecare Tribunalului Olt.

Sursa foto: jurnalul