FETELE interceptate de autoritatile ROMANE in timp ce mergeau spre Siria au fost ARESTATE

Doua ADOLESCENTE din Austria au fost ARESTATE dupa ce, la sfarsitul lunii decembrie, au încercat sa plece in SIRIA pentru a se casatori cu luptatori din gruparea STAT ISLAMIC (SI), dar au fost interceptate de AUTORITATILE ROMANE si trimise înapoi în tara lor, relateaza site-ul TheLocal.at.

FETELE, cu varste de 16 si respectiv 17 ani, au fost ARESTATE la DOMICILIU sambata, pentru tentativa de a se alatura unei GRUPARI TERORISTE. Potrivit procurorului din Sallzburg, ele se oferisera sa se casatoreasca cu luptatori din cadrul SI.

CITESTE SI: Unde se afla HAYAT BOUMEDDIENE, sotia lui AMEDY COULIBALY, in timpul ATENTATELOR – OFICIAL 

Ele au parasit AUSTRIA la sfarsitul lui 2014, dar au fost interceptate de AUTORITATILE ROMANE la 30 decembrie într-un tren, in timp ce calatoreau spre SIRIA, potrivit agentiei austriece APA, care precizeaza ca cele doua sunt de origine cecena si respectiv bosniaca.

Parintii fetei de 16 ani, de origine cecena, au dat telefonul acesteia Ministerului de Interne, dupa ce a disparut in decembrie. Anchetatorii au descoperit conversatii într-o aplicatie ruseasca, dovedind ca cele doua adolescente planuisera sa plece în SIRIA pentru a se casatori cu luptatori din SI, a declarat Marcus Neher, de la Parchetul din Salzburg.

Tanara de 16 ani avea contacte cu jihadisti din SIRIA de mai mult timp si ea ar fi recrutat-o si pe fata de 17 ani. Ele au declarat ca erau deja promise spre casatorie unor JIHADISTI.

CITESTE SI: VIDEO Imagini NOI cu interventia MASCATILOR francezi asupra celor trei TERORISTI

Autoritatile estimeaza ca peste 170 de persoane, multe dintre ele originare din estul Europei, au calatorit in Orientul Mijlociu pornind din Austria, pentru a se alatura gruparilor islamiste.

Sursa foto: gzt.ro