Filipine. Cutremur cu magnitudinea 6,9 şi ameninţare de tsunami

Un cutremur cu magnitudinea de 6,9 grade pe scara Richter s-a produs sâmbătă în largul insulei Mindanao, din sudul Filipine, a anunţat Institutul geologic american (USGS), fiind lansată o alertă pentru a avertiza privind posibile tsunami, relatează AFP şi Reuters, citate de Agerpres.

Seismul s-a produs la sud-vest de oraşul Davao, la 59 km adâncime, potrivit USGS, care a estimat iniţial magnitudinea seismului la 7,2. Centrul de alertă pentru tsunami din Pacific a anunţat că “valuri periculoase” de tsunami sunt “posibile” pe coastele sudice ale Filipinelor şi în nordul Indoneziei.

“Valuri tsunami periculoase provocate de cutremur sunt posibile într-o zonă de 300 km de la epicentru, de-a lungul coastelor Indoneziei şi Filipinelor”, a precizat Centrul de alertă pentru tsunami din Pacific. Potrivit sursei citate, nu există o ameninţare de tsunami pentru statul american Hawaii.

Sursa foto: realitatea