FINALA CUPA ROMANIEI: 33 DOSARE PENALE au fost intocmite dupa meciul dintre UNIVERSITATEA CLUJ si STEAUA. GALERIE FOTO

Un numar de 33 de DOSARE PENALE au fost intocmite in urma meciului de duminica seara din FINALA CUPEI ROMANIEI dintre UNIVERSITATEA CLUJ si STEAUA, care a avut loc pe Arena Nationala, se arata intr-un comunicat de presa al Jandarmeriei Capitalei.

Potrivit sursei citate, au fost intocmite acte de sesizare pentru 33 de persoane, dintre care 27 sub aspectul savarsirii infractiunii de detinere si folosire de materiale pirotehnice fara drept, cinci sub aspectul savarsirii infractiunii de detinere de droguri de mare risc si unul sub aspectul savarsirii infractiunii de port de obiecte interzise.

Citeste si: FINALA CUPA ROMANIEI: STEAUA a castigat TROFEUL, dupa 3-0 cu UNIVERSITATEA CLUJ

Totodata, au fost aplicate 14 sanctiuni contraventionale in cuantum de 8.250 lei, pentru incercarea de patrundere in arena sportiva cu nerespectarea normelor de acces, pentru nerespectarea de catre agentii de ordine ai firmei de securitate a obligatiilor, pentru introducerea in arena sportiva a unor mesaje cu continut obscen si pentru proferarea de injurii si expresii jignitoare.

De asemenea, in jurul orei 16.00, in urma unei actiuni punctuale organizata de Jandarmeria Capitalei in zona unui mall din Bucuresti, un tanar in varsta de 22 de ani a fost surprins in timp ce incerca sa comercializeze peste 700 de materiale pirotehnice (petarde, torte, fumigene) unor persoane, materiale ce urmau a fi folosite la FINALA CUPEI ROMANIEI, mai arata sursa citata.

Citeste si: FINALA CUPA ROMANIEI: UNIVERSITATEA CLUJ – STEAUA 0-3 (0-1) LIVE TEXT / Ros-albastrii castiga si fac TRIPLA ISTORICA

“Pentru desfasurarea in conditii de siguranta a evenimentelor sportive Jandarmeria recomanda tuturor suporterilor sa respecte prevederile legale si atrage atentia ca nu va tolera niciun fel de actiuni sau comportamente care sa pericliteze siguranta spectatorilor”, se spune in comunicat.

Sursa foto: prosport.ro