Florin Andone, prima “dublă” pentru Galatasaray! Primul gol a fost unul de senzație! Video

Atacantul român Florin Andone a reuşit, vineri, primele sale două goluri pentru Galatasaray Istanbul, care a învins-o pe Sivasspor cu scorul de 3-2, pe teren propriu, în etapa a opta a campionatului de fotbal al Turciei, informează Agerpres.

Florin Andone a deschis scorul după o cursă de câteva zeci de metri, finalizată cu un şut cu efect, la vinclu (21) şi l-a majorat dintr-un penalty obţinut tot de el (42). Pentru Galata a mai înscris Ryan Babel (74), în timp ce golurile oaspeţilor au fost reuşite de Arouna Kone (69) şi Erdogan Yeşilyurt (84).
 
Florin Andone, care a fost integralist şi a primit un cartonaş galben în min. 63, are două goluri marcate în trei partide jucate în SuperLig. De remarcat că oaspeţii au jucat aproape o repriză în zece oameni, după eliminarea lui Isaac Cofie (48). Fundaşul român Paul Papp a fost rezervă la Sivasspor. În clasament, pe primul loc se află Alanyaspor, cu 14 puncte (7 jocuri), urmată de Galatasaray., 13 puncte (8 j), Sivasspor, 12 p (8 j), etc.
 
Sursa video: youtube