Florin Busuioc a făcut infarct în timpul unui spectacol! Medicul care i-a salvat viața este șomer

Florin Busuioc a suferit, marți seară, un infarct miocardic la Craiova in timpul unui spectacol. Busu a început să se simtă rău, chiar în timp ce era pe scenă. Ambulanța a ajuns la fața locului de urgență și prezentatorul TV a fost stabilizat, informează sursele Antena 3. Acesta este în drum spre spital unde a fost pregătită sala de operații.

Update 3: Informații revoltătoare ies la iveală privind spitalul unde a fost salvat de la moarte actorul Florin Busuioc. “Medicii Eugen Ţieranu şi Paul Traşcă au intrat imediat în sala de operaţie. Alături de ei a fost şi dr. Emilia Goanţă, medic electrofiziolog. Operaţia a durat 10 minute şi a decurs foarte bine. Cel care a implantat stentul a fost cel mai tânăr dintre medici, Eugen Ţieranu, în vârstă de 30 de ani. Acesta nu este angajat al spitalului, dar a venit imediat de acasă şi a acceptat să intre în sală alături de colegul său, Paul Traşcă.

Tânărul Ţieranu este rezident în ultimul an, în Bucureşti, iar de la 1 ianuarie 2019 va avea oficial statutul de şomer. Deşi Spitalul Judeţean din Craiova putea să-l angajeze până acum la Clinica de cardiologie, solicitarea i-a fost refuzată, întrucât scoaterea posturilor la concurs este tergiversată de luni întregi.

Operaţia a decurs bine, iar starea lui Florin Busuioc este stabilă, însă e la Terapie Intensivă. La Craiova a ajuns imediat după operaţie şi soţia lui Florin Busuioc. Aceasta a fost aşteptată de colegii actorului în curtea spitalului”, scriu jurnaliștii de la Adevărul.

Update 2: Operația la care a fost supus actorul Florin Busuioc la Spitalul de Urgență din Craiova a fost finalizată cu succes, în urmă cu doar câteva minute, a transmis corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit purtătorului de cuvânt al spitalului, Cristina Geormăneanu, actorul se află acum în afara oricărui pericol, medicii efectuând o operație minim invazivă, pentru montarea unui stent.

“Operația a fost o reușită, i s-a montat un stent și acum pacientul este în afara oricărui pericol. În legătură cu celelalte detalii, familia nu îmi permite să dau nicio declarație. Important este, însă, că totul s-a terminat cu bine”, a declarat purtătorul de cuvânt.

Florin Busuioc a suferit un infarct la finalul unei piese în care juca, a fost transportat de urgență la Spitalul din Craiova și, în ciuda faptului că s-ar fi dorit efectuarea intervenției la București, starea de sănătate a actorului nu a permis transportul.

Update: Actrița Adelaida Zamfira, care joacă alături de el în piesă, a declarat că, asemeni celorlați colegi, e în stare de șoc. Veștile primite de la medici sunt îngrijorătoare. „Acum nu putem decât să ne rugăm pentru el”, a declarat actrița pentru jurnaliștii de la Libertatea.

Știre inițială

Busuioc se afla în sala Filarmonicii Oltenia din Craiova, unde juca în spectacolul Central Park. El a început să se simtă rău în timpul spectacolului. Potrivit primelor informații, prezentatorul TV a fost resuscitat de trei ori și sedat. Starea lui Busu este extrem de gravă, fapt confirmat de colegii lui. După primul stop cardiac, în urma căruia a fost resuscitat, actorul a mai suferit alte două. Medicii au încercat să îl trimită de urgență la București, însă nu au putut din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile.

Raed Arafat încearcă să găsească un elicopter militar. Florin Busuioc are nevoie de stent și un singur medic din Craiova poate face această intervenție. Cadrul medical este în drum spre spital și va fi ajutat de un alt coleg pentru operația de urgență.

Sursa foto: Antena 3