Florin Niculae, primarul comunei ilfovene Vidra, retinut pentru luare de mita

ion boraciu, retinere ion boraciu, viol, arestare preventiva, stan mustata

Florin Niculae, primarul comunei Vidra, judetul Ilfov, a fost retinut, marti, dupa ce a fost prins in flagrant cand lua mita 22.000 de euro de la reprezentantul unei firme, de la care ceruse 570.000 de lei, pentru un contract de executie a lucrarilor de alimentare cu apa in satele Vidra, Cretesti si Sintesti, informeaza Mediafax.

Procurorii Directiei Nationale Anticoruptie (DNA) l-au retinut pentru 24 de ore pe Florin Niculae, primarul comunei Vidra, judetul Ilfov, pentru luare de mita in forma continuata, urmand sa ceara magistratilor Tribunalului Bucuresti arestarea preventiva a acestuia, pentru 29 de zile.

Conform ordonantei de retinere, primarul Florin Niculae a pretins de la reprezentantul unei societati comerciale, denuntator in cauza, 570.000 de lei, suma reprezenand un comision de 10 la suta din valoarea unui contract pentru servicii de proiectare si executie a lucrarilor de alimentare cu apa in satele Vidra, Cretesti si Sintesti din comuna Vidra.

In schimbul banilor, primarul Niculae s-a angajat sa asigure firmei adjudecarea licitatiei, semnarea contractului, derularea acestuia in bune conditii si, in calitate de ordonator de credite, sa aprobe efectuarea platilor aferente lucrarilor prestate. Din suma ceruta de la reprezentantul firmei, primarul Florin Niculae a primit 250.000 de lei, in perioada noiembrie 2011 – octombrie 2012, arata DNA, intr-un comunicat de presa.

“De asemenea, inculpatul a pretins si a primit in mai multe transe, de la acelasi denuntator, si suma de 100.000 euro pentru a-i facilita societatii reprezentate de denuntator aprobarea ca subcontractor al unei asocieri de firme care isi adjudecase executarea, din fonduri europene, a unor lucrari de drumuri si constructii civile si pentru ca, in calitate de ordonator de credite, sa aprobe efectuarea platilor aferente lucrarilor executate”, au scris procurorii in documentul citat.

Anchetatorii au mai stabilit ca, in 11 decembrie, Florin Niculae a conditionat efectuarea unei alte transe de plati pentru lucrari efectuate de firma denuntatorului de primirea unei noi sume de 22.000 de euro.

Sursa foto: realitatea.net