Florin Petrache, directorul Directiei de Gestiune Patrimoniu din cadrul Primariei Ploiesti, este urmarit penal de procurorii DNA pentru luare de mita si a fost plasat, miercuri, sub control judiciar pentru o perioada de 60 de zile, anunta Directia Nationala Anticoruptie, intr-un comunicat. Pe perioada controlului judiciar, el are interdictie de a isi exercita functia si de a intra in sediul primariei.
Florin Petrache este acuzat de procurorii anticoruptie ca, in perioada martie-aprilie 2012, a pretins de la un om de afaceri (denuntator in cauza) executarea unor lucrari de amenajare la locuinta personala si la un alt imobil, in valoare de 3.785, 64 lei, activitati care s-au materializat cateva luni mai tarziu.
Ca urmare a primirii acestor foloase, inculpatul a efectuat demersurile necesare promovarii si supunerii aprobarii Consiliului Local a unui proiect de hotarare ce privea prelungirea unui contract de asociere incheiat intre Municipiul Ploiesti si o firma la care denuntatorul avea calitatea de asociat, vizand exploatarea in comun a unor panouri publicitare aflate pe terenul apartinand domeniului public de interes local, precum si pentru stingerea unui litigiu civil dintre cele doua entitati aflat pe rolul instantei.
In lunile aprilie si mai 2012, Petrache Florin a semnat doua documente prin care se renunta la continuarea actiunii civile in instanta impotriva societatii respective si se prelungea contractul de asociere mentionat mai sus.
Pe perioada celor 60 de zile de control judiciar, Florin Petrache trebuie sa respecte urmatoarele obligatii:
a) sa se prezinte la organul de urmarire, la judecatorul de camera preliminara sau la instanta de judecata ori de cate ori este chemat,
b) sa informeze de indata organul judiciar cu privire la schimbarea locuintei,
c) sa se prezinte la organul de politie desemnat cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere intocmit de organul de politie sau ori de cate ori este chemat,
d) sa nu depaseasca limita teritoriala a Romaniei, decat cu incuviintarea prealabila a organelor judiciare,
e) sa nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele mentionate in ordonanta de dispunere a controlului judiciar,
f) sa nu exercite functia publica de director executiv al Directiei de Gestiune Patrimoniu din cadrul Primariei Municipiului Ploiesti, in exercitarea careia a savarsit fapta,
g) sa nu intre in sediul Primariei Municipiului Ploiesti,
h) sa nu detina, sa nu foloseasca si sa nu poarte arme.
In cazul incalcarii cu rea-credinta a acestor obligatii, masura controlului judiciar poate fi inlocuita cu masura arestului la domiciliu sau cu masura arestarii preventive, mai precizeaza DNA.
Sursa foto: jurnalul
ALOOOO , DNA, DIICOT …
Trioul Dorobantu Valentin , Secara Vasile, Szentes Iosif si afacerile “in totalitate legale” de la CFR Calatori ???
Prin anul 2013 actualul puscarias Fenechiu il numea pe actualul penal Dorobantu manager general la CFR Calatori Bucuresti si din acest moment incepe dezastrul pentru societate si angajatii acesteia !!!
Schema falimentarii fortate a CFR Calatori, prin care cele mai bune rute aflate de ani de zile in portofoliul CFR Calatori au fost abandonate pentru a putea fi preluate din mers de catre unii operatori privati.
Care au impuscat astfel doi iepuri dintr-o lovitura, pe langa cursele oricum extrem de profitabile, ei devenind automat si beneficiarii generoaselor subventii acordate de catre Ministerul Transporturilor pentru segmentul feroviar. Insa concomitent cu aplicarea acestei strategii, managerul Valentin Dorobantu nu s-a sfiit sa acorde si direct catre clientii politici sume uriase de bani din bugetul public.
DNA confirma: record absolut Concurenta in domeniu este una acerba, din moment ce sifonarea banilor de la buget a ajuns in Romania zilelor noastre un adevarat sport national. Iata insa ca procurorii anticoruptie sunt pe cale sa confirme ca managerul de la CFR Calatori a reusit un adevarat record absolut, greu de egalat pana si de ceilalti colegi din „caracatita Fenechiu”
Iar ancheta privind acordarea contractelor de catre Valentin Dorobantu este de-abia la inceput, astfel ca performanta poate fi chiar mult mai mare.
Deocamdata se verifica un lot de 152 de contracte semnate de catre managerul CFR Calatori si prin care compania de stat s-a obligat la plati consistente aproape exclusiv pentru unul si acelasi beneficiar. Iar dintre cele 152 de contracte doar unul singur a fost acordat prin organizarea unei licitatii cum scrie la carte! Negociere fara publicare Valentin Dorobantu nu a avut nicio greata in a arunca zeci de milioane de euro mereu catre aceleasi firme de casa.
Conform informatiilor intrate in posesia noastra, din cele 152 de contracte, unul singur a fost acordat prin organizarea unei licitatii cum scrie la carte!
Negociere fara publicare Valentin Dorobantu nu a avut nicio greata in a arunca zeci de milioane de euro mereu catre aceleasi firme de casa. Conform informatiilor intrate in posesia noastra, din cele 152 de contracte, unul singur a fost adjudecat prin licitatie publica. Alte 73 de contracte au fost acordate prin negociere cu publicare, in timp ce nu mai putin de 78 de contracte, in valoare de zeci de milioane de euro, au fost atribuite de catre Dorobantu prin negociere fara publicare, la care s-a participat aproape de fiecare data cate un singur ofertant. Unul si acelasi, bineinteles. Primele 70 milioane de euro Pentru a le fi mai usor, anchetatorii au impartit cele 152 de contracte in trei loturi. Iar in ce priveste primele 49 de contracte acordate, au descoperit ca suma totala astfel unidirectionata de catre Valentin Dorobantu se ridica la peste 70 milioane de euro! In conditiile in care CFR Calatori a fost adusa in pragul falimentului, mii de salariati riscand concedierea. Din aceasta suma, peste 50 de milioane au fost alocati pentru reparatii, procurorii incercand acum sa afle daca acestea au si avut loc in realitate sau nu. Iar nu mai putin de 1,5 milioane euro au fost dati de Dorobantu pe… curatenie.
A intrat cu bocancii in buget Grav este si faptul ca multe dintre contractele suspecte nu au fost acordate pentru un singur an, ci pe cate patru ani, astfel ca bugetul companiei de stat va mai fi jumulit mult timp de acum inainte.
Vom reveni cu amanunte incendiare atat despre firmele „norocoase” care au negociat direct cu Dorobantu, cat si cu exemple halucinante despre cum au fost cheltuiti banii publici.
Este suficient sa amintim doar ca managerul CFR Calatori a cumparat direct de la firma Comixta din Sibiu bocanci de… 370.000 euro!
Si toate cele de mai sus se intamplau in timp ce acelasi Dorobantu Valentin a suspendat contractul de munca al aproximativ 14 000 de angajati timp de 8 zile pentru fiecare dintre acestia, in anul 2013, motivand lipsa acuta de fonduri , bineinteles cu acordul tacit al ministrului de atunci… Fenechiu ?