FMI: Criza imigrantilor poate conduce la DESTRAMAREA Spatiului SCHENGEN

Criza imigrantilor extracomunitari risca sa conduca la destramarea Spatiului Schengen, avertizeaza Christine Lagarde, directorul general al Fondului Monetar International, potrivit ziarului Le Monde.
Intrebata in cursul unei dezbateri organizate la Forumul Economic Mondial de la Davos daca gestionarea crizei imigratiei risca sa conduca la suspendarea Tratatului Schengen, Lagarde a raspuns: “Da, asa cred, dar este opinia mea strict personala”, scrie Mediafax.

Lagarde a amintit ca FMI apreciaza ca, gestionata adecvat, criza imigratiei ar putea aduce avantaje economice pentru unele tari.

CITESTE SI: Intalnire a ministrilor de Interne din state UE pentru discutii privind tema verificarilor in interiorul SCHENGEN

“Din punct de vedere economic, Europa este, in mod clar, intr-o situatie mai buna decat anul trecut”, a adaugat Lagarde.

“Exista doua preocupari importante pentru Europa: criza imigratiei si o eventuala iesire a Marii Britanii din Uniunea Europeana”, a subliniat directorul FMI.

Zilele trecute, Fondul Monetar International a recomandat Uniunii Europene “sa integreze imigrantii pe piata muncii si sa obtina in viitor beneficii economice”.

“In Europa, unde valul de refugiati ridica semne de intrebare privind capacitatea de absortie pe piata muncii si unde sunt supuse testelor sistemele politice, sunt esentiale actiuni politice care sa favorizeze integrarea imigrantilor pe piata muncii, pentru atenuarea preocuparilor referitoare la excluziunea sociala si a costurilor fiscale pe termen lung si pentru deblocarea potentialelor beneficii pe termen lung legate de fluxul de refugiati”, preciza un raport al FMI.

CITESTE SI: COMISIA EUROPEANA ar putea propune SUSPENDAREA SCHENGEN – surse

Peste un milion de extracomunitari au patruns in spatiul Uniunii Europene in ultimul an, situatie care a generat dispute intre statele membre UE si masuri radicale, luate inclusiv in interiorul Spatiului Schengen. Presedintele Consiliului European, Donald Tusk, si cel al Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, avertizau zilele trecute ca Uniunea Europeana are la dispozitie doua luni pentru a solutiona criza imigratiei, altfel exista riscul destramarii Spatiului Schengen si zonei euro. La randul sau, ministrul german al Finantelor, Wolfgang Schauble, a atras atentia ca o eventuala suspendare a Spatiului Schengen va pune in pericol proiectul Uniunii Europene.

 Sursa foto: economica