FONDUL MONETAR INTERNATIONAL II DA PESTE NAS PREMIERULUI TUDOSE

Fondul Monetar International (FMI) a reactionat, miercuri, la acuzatiile premierului Mihai Tudose, care a acuzat FMI ca a gresit prognozele in ultimele luni in ce priveste Romania, si a spus ca le-a dat reprezentantilor institutiei financiare “cifrele corecte”.

Reprezentantii FMI sustin ca prognozele lor se bazeaza pe datele valabile la acel moment, dar ca deciziile luate ulterior de Guvern pot schimba, evident, rezultatele, transmite postul Realitatea TV. “Intalnirea de ieri dintre prim-ministru si reprezentanta FMI in Romania a fost o vizita de curtoazie in urma unei invitatii din partea Cabinetului premierului. Am apreciat oportunitatea de a ne intalni cu premierul si de a schimba opinii in termeni generali despre evolutiile si perspectivele economice recente.

Ca intotdeauna, suntem disponibili sa continuam acest dialog cu autoritatile cu privire la politici solide care sa promoveze o crestere economica durabila”, au precizat reprezentantii FMI. Amintim ca marti seara premierul Tudose, care se intalnise cu reprezentantii FMI, a spus ca i-a atentionat pe acestia ca ultimele previziuni la adresa Romaniei au fost eronate, iar daca si cea de-a treia va fi gresita, nu va mai exista interactiune cu acestia.

Sursa foto: BBC