Fost jucător la FC Brașov, FC Național și U Craiova, anchetat pentru pornografie

Victima are doar 13 ani

Cristian Vasc, fostul jucător al formațiilor FC Brașov, FC Național și Universitatea Craiova, este implicat într-un uriaș scandal de pornografie, acesta fiind acuzat că ar fi trimis fotografii și filmulețe indecente unei minore în vârstă de numai 13 ani.

Cazul a fost descoperit de jurnaliștii de la monitodruldecluj.ro care susțin că autoritățile au încercat mușamalizarea acestui caz halucinant. Cristi Vasc, în vârstă de 51 de ani, ar fi făcut aceste fapte în luna septembrie, el fiind profesor suplinitor de sport la școala din Coroieni, instituția la care învață și victima aflată în clasa a șaptea.

“Minora învață la o școală din județul Maramureș, acolo unde fostul fotbalist Cristian Vasc este profesor de sport. Fata ar fi primit din partea dascălului mai multe mesaje indecente, filme și fotografii în care acesta își expunea organele genitale”, scriu jurnaliștii de la sursa citată.

Cristian Vasc are 419 de partide jucate la echipele Maramureş Baia Mare, Universitatea Craiova, FC Braşov, FC Naţional, şi Inter Gaz Bucureşti.

Sursa foto: realitatea